Mii de tone de varză și vinete riscă să rămână pe câmp anul acesta. Ce soluții au fermierii

×
Publicitate

Mii de tone de vinete și varză rămân să putrezească pe câmp. În județul Arad, legumicultorii spun că marfa este multă și prea ieftină, iar costurile de producție și recoltare prea mari, astfel că nu reușesc să își scoată invesția.

O soluție ar fi să se asocieze ca să atragă bani europeni și să ajungă, astfel, să vândă în magazinele mari, nu intermediarilor, dar oamenii sunt reticenți.

Un fermier din Apateu, județul Arad, a cultivat vinete. Din producția de aproximativ 80 de tone, cel puțîn un sfert vă rămâne pe câmp.

Cristi Dănilă, legumicultor: "S-o pus foarte multe, aici, și la noi în zonă. Anul ăsta n-am făcut profit aproape nimic."

Reporter: Nu v-ați gândit să vă asociați, că poate așa o să reușiți să le vindeți mai ușor?

Cristi Dănilă: "Nu știu dacă o să reușim să ne asociem vreodată, aicea."

La câteva sute de metri, un alt fermier aruncă și el 50-60 de tone. Culegătorii sunt plătiți cu 20 de lei pe oră, dar vinetele se vând cu cel mult 50-60 de bani kilogramul, jumătate față de anii trecuți. Astfel, cheltuielile pentru cultivarea unui hectar ajung la aproape 40.000 de lei.

Marian Popa, fermier: "Costuri foarte mari. La o culegătură, trebuie să dai 500 de lei că să aduni marfa de pe câmp."

Dacă s-ar organiza în asociații, producătorii ar avea piață de desfacere, dar oamenii se tem să facă pasul.

La Lungulețu, în Dâmbovița, producătorii de varză au și ei probleme. A fost un an secetos, așa că au fost nevoiți să investească în sisteme de irigații. Doar că în acest fel, costurile de producție au crescut.

Nicolae Năstase, agricultor: "O groază de bani, te omoară udatul ăsta."

Cu toate că au cultivat mai puțin, oamenii nu reușesc să vândă toată recolta. Unii recunosc că, dacă s-ar organiza în asociații, nu ar rămâne cu varza pe câmp.

Aurel Tărăscu, agricultor: "Suntem la mila samsarului."

Ștefan Duță, agricultor: "De multe ori ajunge aruncată, abandonată, la animale."

De la ei varza pleacă la prețuri sub un leu pe kilogram.

Fermierii din bazinul legumicol Moțăței, în schimb, au găsit soluția ca să vândă tot. S-au orientat spre soiuri de varză care rezistă chiar și la -15 grade Celsius, astfel că vor avea marfă proaspătă inclusiv la iarnă.

Catalin Dascălu, fermier: "Asta merge cel mai bine pe zona noastră. De la aprilie până la aprilie."

Cu o greutate medie de 2,5 - 3 kilograme, legumele rezistă chiar și dacă sunt lăsate pe câmp, dar sunt și fermieri care le depozitează.

Aurel Tîrîș, inginer: "Se pot păstra în silozuri o perioadă mai lungă de timp și silozuri destul de simple."

În acest an, varza pleacă de la productorii din Dolj cu 1,5 lei kilogramul, dublu față de anul trecut.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62217335
Pelerinajul de la Sf. Parascheva 2021. S-a stabilit ce nu au voie pelerinii să facă. Sărutul raclei este însă permis

Pelerinajul de la Sf. Parascheva 2021, cel mai mare pelerinaj religios din țara noastră, începe peste trei zile, la Iași.

62217289
Care ar fi cauzele prăbușirii avionului pilotat de omul de afaceri Dan Petrescu. Ce spun specialiștii în aviație

O defecțiune la motor sau un stop cardio-respirator ar fi putut duce la prăbușirea avionului pilotat de omul de afaceri Dan Petrescu.

62217332
La Timișoara, Spitalul de Boli Infecțioase este plin cu pacienți. Un echipaj de pompieri stă în permanență în curte

Crește numărul pacienților morți după incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.