Pentru unii, drumul înseamnă zeci de ore, dar uită de oboseală când ajung la racla sfintei, considerată ocrotitoarea Moldovei.
Un grup de pelerini din Serbia au călătorit 36 de ore până la Iași, să se roage la Sfânta Parascheva. Au cumpărat flori și au adus busuioc de acasă.
Pelerin: „Din Serbia suntem, 50 de oameni. La noi Sveta Petka e Sfânta Parascheva.”
Iar acești credincioși din sudul țării au venit mai devreme ca să nu aștepte foarte mult la rând.
Alexandra Varsanufie, manager agenție de turism: „Suntem cu 55 de persoane din Constanța și București”.
Reporter: „Vă cer pelerinii pachete înainte de Sfânta?”
Alexandra Varsanufie: „Ne cer și înainte de Sfânta pentru că sunt persoane în vârstă care nu pot sta mult la rând și își doresc să ajungă la Sfânta.”
La amiază, în curtea catedralei erau aproximativ 5.000 de credincioși.
Lucian Apopei, director de comunicare Arhiepiscopia Iașilor: „Ei vin de departe, parcurg mult drum, stau deja destul de mult timp la rând, e de ordinul orelor, însă pe chipul lor nu se vede deloc oboseala”.
Pelerin: „Am venit și anul trecut și am revenit și acum pentru că îmi pot spune dorințele și simt că mă ajută în toate”.
Oficial, pelerinajul de la Iași va începe joi, 8 octombrie, când moaștele Sfintei Parascheva vor fi scoase din catedrală și depuse pe baldachinul din curtea mitropoliei.