Mesajul de Crăciun al ministrului Apărării Naţionale: Noul an găseşte România mai puternică, mai bine pregătită

62383958
Profimedia

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a afirmă, în mesajul de Crăciun, că românii pot avea încredere că viaţa lor de zi cu zi va continua să se desfăşoare în pace şi normalitate.

Potrivit ministrului, România este mai putrenică şi mai bine pregătită să facă faţă provocărilor regionale.

”Ne pregătim să sărbătorim Naşterea Domnului aşa cum o facem prin tradiţiile lăsate din străbuni, în mijlocul familiei, în casele noastre.

Suntem conştienţi de faptul că putem întâmpina aceste sărbători în pace, într-o ţară liberă, independentă şi suverană, în primul rând datorită sacrificiului eroilor români căzuţi la datorie de-a lungul vremii, în multe locuri. De aceea, le aducem astăzi un pios omagiu”, transmite ministrul Apărării.

Potrivit sursei citate, circa o mie de militari români petrec aceste sărbători departe de ţară, în diferite misiuni.

”Aproximativ 1.000 de militari ai Armatei României vor celebra Sfintele Sărbători în misiuni asumate departe de ţară. Le doresc tuturor sănătate şi puterea de a-şi duce la bun sfârşit importantele însărcinări, pentru a se putea întoarce sănătoşi acasă, la cei dragi. Un gând bun transmit şi personalului aflat la datorie în aceste zile de sărbătoare, în misiuni executate în ţară, pentru că apărarea naţională nu cunoaşte răgaz.

Respect şi preţuire, sănătate şi linişte urez veteranilor celui de Al Doilea Război Mondial, militarilor răniţi în misiuni internaţionale sau executate în ţară, veteranilor teatrelor de operaţii, precum şi seniorilor armatei noastre”, mai transmite ministrul.

Anul 2024 a fost unul al provocărilor, dar şi al reuşitelor, subliniază Angel Tîlvăr, care adaugă că România este mai puternică.

”Din perspectiva apărării şi securităţii, 2024 a fost un an plin de provocări, dar şi de reuşite. Vreau să mulţumesc pentru eforturile şi activitatea depuse în această perioadă întregului personal al Ministerului Apărării Naţionale, militari şi civili.

Noul an găseşte România mai puternică, mai bine pregătită să facă faţă provocărilor regionale, iar românii pot avea încredere că viaţa lor de zi cu zi va continua să se desfăşoare în pace şi normalitate, pentru că ţara noastră se bucură de cele mai importante garanţii de securitate din întreaga sa istorie, din poziţia de membru a NATO - cea mai puternică alianţă politico-militară a lumii. Aliaţii noştri sunt aici, alături de noi, gata să contribuie la întărirea capacităţii de apărare şi de descurajare a oricărei agresiuni. Transmit, de aceea, un mesaj de mulţumire şi de apreciere pentru toţi cei aproape 5.000 de militari aliaţi dislocaţi pe teritoriul naţional”, mai spune ministrul.

Angel Tîlvăr îi asigură pe români, în finalul mesajului său, că pot conta pe determinarea MApN.

”Mulţumind pentru încrederea pe care ne-o arată constant, îi asigur pe români că pot conta pe determinarea personalului Ministerului Apărării Naţionale de a-şi îndeplini misiunile de apărare a ţării stabilite prin Constituţie.

Fie ca bucuria Crăciunului şi Noul An să vă găsească pe toţi în pace şi în linişte, sărbătorind alături de cei dragi dumneavoastră”, a mai transmis Angel Tîlvăr.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Operaţiune de salvare în condiţii extreme în Munţii Maramureşului. Trei ucraineni, blocați în viscol şi zăpadă

Salvamontiştii şi un echipaj al poliţiei de frontieră a demarat, marţi seara, o acţiune de extragere a trei cetăţeni ucraineni aflaţi în dificultate în Munţii Maramureşului.

Coșmar la bordul avionului elvețian care decolase din București și a aterizat de urgență. Un însoțitor de zbor este la ATI

17 pasageri ai unui avion elvețian care decolase din București cu destinația Zurich au fost răniți în urma unui incident grav. După o oră de zbor, aeronava s-a umplut cu un fum dens, iar pilotul a decis să aterizeze de urgență în orașul Graz din Austria.

Şofer anchetat pentru tentativă de omor după ce l-a luat pe capotă pe un bărbat cu care s-a certat în trafic, în București

Un bărbat în vârstă de 68 de ani este urmărit penal, fiind anchetat în stare de arest preventiv pentru tentativă de omor, victima fiind o persoană cu care a avut o altercaţie în trafic.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.