Măsură europeană: toate coletele de pe platformele din Asia vor fi taxate cu 3 euro. România deja o aplică de la 1 ianuarie

62452321
Shutterstock

Miniștrii de Finanțe ai Uniunii Europene au aprobat o schimbare majoră în regimul vamal: de la 1 iulie 2026, toate coletele mici trimise în cele 27 de state membre vor fi taxate cu 3 euro.

Decizia, temporară până în 2028, marchează un viraj politic pentru a proteja comerțul european în fața afluxului masiv de produse ieftine din China.

România a luat-o înainte, pentru că o taxă similară va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026: 25 de lei pentru orice colet extracomunitar din afara UE, măsură cuprinsă în pachetul doi de măsuri al Guvernului Bolojan, declarat constituțional.

Miniştrii de Finanţe ai statelor membre UE au ajuns vineri la un acord pentru introducerea, din iulie 2026, a unei taxe vamale de trei euro (3,52 dolari) aplicate coletelor cu o valoare declarată sub 150 de euro. Măsura, confirmată de Comisia Europeană într-un comunicat, este concepută ca un instrument temporar valabil până în 2028, moment în care blocul comunitar va introduce taxe vamale pentru toate bunurile importate, indiferent de valoare, transmite Agerpres.

Comisia explică decizia printr-o combinație de factori economici și de siguranță: „Astfel de colete intră în UE fără taxe vamale, ducând la o concurenţă incorectă pentru vânzătorii din blocul comunitar, riscuri de sănătate şi de siguranţă pentru consumatori, nivel ridicat de fraudă şi temeri privind mediul”.

Volumul acestor importuri a crescut exploziv. În 2024, aproximativ 4,6 miliarde de trimiteri cu valoare redusă – echivalentul a 12 milioane de colete în fiecare zi – au intrat pe piaţa UE. Este o dublare faţă de 2023 şi aproape o triplare faţă de 2022, iar multe dintre produse s-au dovedit neconforme cu standardele europene.

91% din colete provin din China

Impactul va fi resimțit în special de retailerii chinezi, care domină acest segment: 91% dintre comenzile sub 150 de euro primite în UE anul trecut au venit din China, prin platforme precum Shein, Temu sau AliExpress.

Reglementările vizează şi reducerea fraudei vamale, deoarece numeroase colete sunt declarate intenţionat cu valoare subestimată pentru a evita plata taxelor. Comisia atrage atenţia că această practică pune o presiune semnificativă asupra companiilor europene care operează legal și respectă standarde de calitate ridicate.

Un alt efect negativ identificat de Bruxelles este fragmentarea artificială a comenzilor. Pentru a profita de scutirea colectelor mici, importatorii împart pachete mari în mai multe trimiteri mici, ceea ce generează risipă de ambalaje și crește amprenta ecologică a transportului.

Inițial, UE intenționa să elimine scutirea de taxe pentru coletele sub 150 de euro abia în 2028. Însă avalanșa de comenzi din China și presiunea crescândă venită din partea companiilor europene au accelerat procesul. Sectorul avertizează că importurile ieftine, uneori contrafăcute și fără certificări, afectează direct piața internă și pot pune în pericol consumatorii.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Taximetriști din București, suspectați de transferuri ilegale din aplicațiile bancare ale clienților. 5 persoane cercetate

Mai mulţi taximetrişti din Bucureşti sunt cercetaţi penal, fiind suspectaţi că au luat telefoane ale clienţilor şi, folosind aplicaţiile instalate pe acestea, au făcut transferuri, sumele de bani transferate fiind de ordinul zecilor de mii de lei.

Diana Buzoianu: România are cea mai numeroasă populaţie de urşi din Europa, între 10.600 şi 12.700 de exemplare

România are cea mai numeroasă populaţie de urşi şi cea mai mare diversitate genetică a speciei de urs, a declarat, vineri, la Braşov, ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

Un nou caz de lepră a fost confirmat în Cluj, la sora primei paciente. Femeile lucrau la un salon de masaj din oraș

Este anchetă epidemiologică în Cluj după ce a fost confirmat încă un caz de lepră. Joi seară a fost confirmat primul caz de acest fel în ultimii aproape 45 de ani.

Recomandări
Consultări decisive la Cotroceni: PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții, USR e deschis. Anunțul președintelui

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.