Ţările UE susţin semnarea acordului cu Mercosur. Fermierii francezi şi germani au blocat Podul Europei din Strasbourg

62460048
Shutterstock

Ţările Uniunii Europene au susţinut în majoritate, vineri, în mod provizoriu, semnarea acordului de asociere cu Mercosur.

Ambasadorii celor 27 de state membre ale UE şi-au indicat vineri poziţiile guvernelor lor, cel puţin 15 ţări reprezentând 65% din populaţia totală a blocului votând favorabil, aşa cum este necesar pentru aprobare, au declarat surse şi diplomaţi din cadrul UE.

Acest lucru va deschide calea pentru ca preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să semneze acordul cu partenerii Mercosur - Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay - posibil chiar de săptămâna viitoare. Parlamentul European va trebui, de asemenea, să aprobe acordul înainte ca acesta să poată intra în vigoare.

În cazul semnării, acesta va fi cel mai mare acord de liber-schimb din istoria blocului cu grupul sud-american Mercosur, la peste 25 de ani de la începerea negocierilor şi după luni de dispute pentru obţinerea sprijinului unor state membre-cheie, relatează Reuters.

Nemulţumiţi de acordul cu Mercosur, fermierii francezi şi germani au blocat Podul Europei din Strasbourg

Aproximativ 50 de tractoare aparţinând unor fermieri francezi, susţinuţi de colegii lor germani, au blocat vineri Podul Europei din Strasbourg, care leagă oraşul francez de oraşul german Kehl, de cealaltă parte a Rinului, pentru a protesta faţă de acordul de liber schimb cu blocul Mercosur, informează AFP.

Potrivit jurnaliştilor AFP, protestatarii au ajuns pe Podul Europei din Strasbourg în jurul orei 11:00. Pe tractoarele lor, erau afişate pancarte pe care se putea citi: "Nu Mercosur", "Înnebunim", "Vrem să trăim" şi "Nicio ţară fără fermieri". Alte sloganuri proclamau "Nu sacrificării", o aluzie la sacrificarea sistematică a efectivelor de bovine afectate de dermatoza nodulară.

Fermierii francezi s-au întâlnit pe Podul Europei cu fermierii germani, care veniseră să participe la protest cu o duzină de tractoare.

Comisia Europeană, care a încheiat negocierile în urmă cu un an, precum şi ţări precum Germania şi Spania susţin că acordul reprezintă o parte vitală a eforturilor UE de a deschide noi pieţe pentru a compensa pierderile de afaceri cauzate de tarifele impuse de SUA şi pentru a reduce dependenţa de China prin asigurarea accesului la minerale critice.

Oponenţii, conduşi de Franţa, cel mai mare producător agricol din Uniunea Europeană, afirmă că acordul va duce la creşterea importurilor de produse alimentare ieftine, inclusiv carne de vită, carne de pasăre şi zahăr, subminând fermierii locali. Fermierii au lansat proteste în întreaga UE, blocând autostrăzi în Franţa şi Belgia şi mărşăluind vineri în Polonia.

Ministrul francez al agriculturii, dna Annie Genevard, a declarat că lupta nu s-a încheiat şi a promis să militeze pentru respingerea acordului de către Parlamentul European, unde votul ar putea fi strâns. De asemenea, grupurile ecologiste europene se opun acordului, organizaţia Friends of the Earth catalogându-l drept un acord "distrugător pentru climă".

Social-democratul german Bernd Lange, preşedintele comisiei pentru comerţ a Parlamentului European, şi-a exprimat încrederea că acordul va fi adoptat, votul final fiind cel mai probabil în aprilie sau mai.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62602032
Mai multe cartiere din Kiev au rămas fără căldură după atacuri rusești. Primarul cere evacuarea

Atacuri ruse au ucis cel puțin patru persoane și au lăsat o parte din Kiev fără căldură, primarul cerând evacuarea temporară.

62604862
O deputată a opoziției din Honduras, rănită după ce un explozibil s-a detonat la „câțiva centimetri” de ea. VIDEO

Parlamentara opoziției din Honduras, Gladis Aurora Lopez, a fost rănită joi după ce un dispozitiv exploziv a fost aruncat lângă ea, în contextul tensiunilor post-alegeri prezidențiale contestate.

 

62603405
Caz șocant: un bărbat este acuzat că a furat peste 100 de cranii umane din cimitire

Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru furt, după ce peste 100 de cranii umane și alte rămășițe au fost descoperite în statul Pennsylvania, scrie Sky News. 

 

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Luca Niculescu, întâlnire cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac, înaintea votului de învestitură. „Situația este gravă”

Premierul desemnat Luca Niculescu se întâlnește, astăzi, cu miniștrii propuși la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Imagini piloti romani drone mapn 3
Imagini din misiunea piloților români care au doborât în doar 3 minute dronele rusești deasupra Mării Negre | GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naționale a publicat, pe pagina oficială de Facebook, imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate seara trecută de piloții români pentru neutralizarea celor două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României.

Proteste franta gettyimages 2300257535
Situație critică în Franța. Macron se va adresa națiunii după protestele violente din Hexagon. Primul deces raportat

Preşedintele francez Emmanuel Macron se va adresa ţării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunţat biroul său, informează Reuters.