Moscova, îngropată în zăpadă. Aeroportul Șeremetievo a suspendat zborurile și mii de pasageri sunt blocați. GALERIE FOTO

62605076
Getty

Toate zborurile către și dinspre Principalul aeroport al Moscovei, Şeremetievo, au fost suspendate din cauza celei mai abundente ninsori din această iarnă, care a îngropat capitala Rusiei sub o pătură groasă de zăpadă, transmite agenţia EFE.

Aeroportul Şeremetievo a informat pasagerii şi vizitatorii, într-un comunicat emis sâmbătă dimineaţă devreme, în legătură cu „închiderea temporară", cu toate că a fost autorizată decolarea unor aeronave către diverse destinaţii.

Avioanele având ca destinaţie aeroportul moscovit au fost nevoite să aterizeze pe alte aeroporturi din partea europeană a Rusiei, unde condiţiile meteorologice sunt, de asemenea, nefavorabile.

Din acest motiv, marile companii aeriene ruseşti - Aeroflot, Rossiya şi Poveda - au modificat sau anulat zeci de zboruri, provocând inconveniente semnificative pasagerilor.

Mii de pasageri blocați pe aeroport

Între timp, câteva mii de pasageri, conform presei, au rămas blocaţi pe Şeremetievo de vineri după-amiază, neputând să-şi recupereze bagajele după aterizare. Pasagerii, inclusiv minori, au fost nevoiţi să doarmă pe podea, în aeroport, o situaţie care s-a repetat în alte oraşe precum Ekaterinburg.

În unele cazuri, haosul i-a obligat pe pasageri să rămână în interiorul avioanelor timp de câteva ore după aterizare.

Traficul a fost suspendat pe unele drumuri către Moscova, unii şoferi fiind evacuaţi de poliţie şi transportaţi cu autobuzul la hotelurile din zonă până la încetarea viscolului.

Vineri, un viscol puternic a acoperit Moscova şi alte regiuni din partea europeană a ţării cu o pătură de zăpadă. În capitală, stratul de zăpadă a depăşit 30 de centimetri, iar în alte cazuri a atins 60 de centimetri.

Centrul meteo Fobos a raportat că ninsorile de vineri au depăşit 40% din cantităţile de precipitaţiile medii lunare din Moscova, cea mai mare cantitate din ultimii 50 de ani.

Aproximativ 130.000 de lucrători şi peste 15.000 de utilaje de deszăpezire au fost mobilizate pentru îndepărtarea zăpezii, care s-a aşternut începând de joi în acest oraş cu 13 milioane de locuitori.

Rusia se află în plin sezon al sărbătorilor de iarnă - Crăciunul Ortodox a fost marcat la 7 ianuarie - aşa că ruşii se întorc la muncă abia la 12 ianuarie.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62605070
Avionul Apocalipsei a aterizat pentru prima dată în 51 de ani pe un aeroport civil | VIDEO

Avionul Boeing E-4B Nightwatch al Forțelor Aeriene ale SUA, cunoscut drept „avionul Apocalipsei”, a apărut pe Aeroportul Internațional din Los Angeles, pe fondul tensiunilor globale în creștere.

62604884
„Nu vrem să fim americani”. Răspuns ferm al partidelor din Groenlanda la noua amenințare a lui Trump

Partidele politice din Groenlanda și-au exprimat vineri unitatea, ca răspuns la declarațiile recente ale președintelui american Donald Trump referitoare la teritoriul semiautonom din componența Danemarcei, relatează DPA și AFP.

62508410
Orașul din Europa care vrea restricții „comuniste” de circulație. Mașinile ar putea circula doar din două în două zile

O capitală europeană ia în considerare introducerea unei măsuri drastice de reducere a ambuteiajelor din trafic. Este vorba despre sistemul comunist „par–impar”.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.