Protestele continuă în Iran în ciuda represiunii. Donald Trump avertizează că SUA ar putea interveni

62605007
AFP

Protestele au continuat și vineri noapte, în Iran. Iar în ciuda faptului că internetul e întrerupt, oamenii reușesc să transmită întregii lumi imaginile șocante pe care le surprind.

Între timp, liderul suprem al Iranului i-a numit pe manifestanții anti-guvernamentali, cităm, „o gașcă de vandali”, care încearcă „să îi facă pe plac” președintelui american. Asta după ce Trump a amenințat că va lovi Iranul foarte puternic, dacă forțele guvernamentale vor ucide protestatari.

Manifestațiile de stradă au continuat și vineri seară. Câteva dintre imaginile apărute în presa internațională sau pe rețelele de socializare surprind mai multe trupuri acoperite și întinse pe jos, la unul dintre cele mai mari spitale din Teheran.

Totodată, înregistrări înspăimântătoare, cu clădiri în flăcări și ciocniri violente, surprind amploarea confruntărilor. Potrivit unor organizații străine, care activează în Iran, cel puțin 45 de protestatari ar fi fost uciși până acum.

Jomana Karadsheh, CNN: „Protestele care au izbucnit în Iran în urmă cu 12 zile, declanșate de starea economiei și de prăbușirea monedei naționale, și care s-au transformat rapid în proteste anti-regim, se răspândesc ca un incendiu de vegetație în întreaga țară. Și par să capete și mai mult avânt”.

În timp ce populația nu mai are deloc acces la internet, pe rețeaua X apar constant noi postări ale liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei.

Președintele Statelor Unite, care cu aroganță și mândrie judecă întreaga lume, ar trebui să știe și că de obicei, tiranii și asupritorii lumii sunt detronați și așa va fi și el”, ayatollahul Ali Khamenei.

Donald Trump avertizează că SUA ar putea interveni

În schimb, liderul de la Casa Albă continuă să amenințe conducătorii Iranului.

Donald Trump, președintele SUA: „Iranul are probleme serioase. Urmărim atent situația de acolo și susțin cu tărie cu tărie ce am spus, că, dacă vor începe să omoare oameni, așa cum au făcut-o în trecut, ne vom implica. Îi vom lovi foarte tare, exact acolo unde îi doare. Au făcut o treabă foarte proastă, și-au tratat poporul foarte urât și acum plătesc”.

Mulțimile cer plecarea de la putere a ayatollahului Ali Khamenei, și revenirea lui Reza Pahlavi - fiul exilat al fostului șah decedat, care își îndemnase susținătorii să iasă în stradă.

Reza Pahlavi, fiul fostului șah al Iranului: „Cu siguranță ați observat că mulțimile mai mari au făcut ca forțele regimului să fugă în repetate rânduri și chiar au crescut ratele de dezertare în favoarea poporului. Începând exact la ora 20:00, oriunde v-ați afla, fie în stradă, fie chiar de acasă, vă chem să începeți să scandati, exact la această oră”.

Mana Karadsheh, CNN: „Așadar, întrebarea este ce va urma, mai ales după ce au făcut Statele Unite în Venezuela. Iar președintele Trump a amenințat, în repetate rânduri, că ar putea interveni dacă regimul iranian ucide protestatari. Întrebarea în acest moment este dacă regimul iranian chiar vrea să pună la încercare disponibilitatea președintelui american de a-și duce la îndeplinire aceste amenințări”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Zelenski, după atacul Rusiei cu racheta Oreșnik:„Amenințarea vizează toate capitalele, inclusiv Bucureștiul”

Volodimir Zelenski, a declarat, după ce Rusia a folosit o rachetă Oreșnik pentru a ataca Ucraina, că, din perspectiva utilizării rachetelor balistice cu rază medie, aceasta reprezintă aceeași provocare pentru toate capitalele.

Polonia atacă acordul UE–Mercosur în instanță. Varșovia promite „o bătălie legală” pentru a-și proteja agricultura

Ministrul polonez al Agriculturii a anunţat că Varşovia va încerca să conteste acordul între UE şi Mercosur la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi că „va utiliza toate căile legale" pentru a proteja sectorul agricol naţional.

Consiliul de Securitate ONU se reunește de urgenţă după noi atacuri asupra Kievului. O parte din oraș a rămas fără căldură

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni luni, la solicitarea Ucrainei, după atacurile ruseşti masive asupra Kievului, care au lăsat parţial capitala fără încălzire, potrivit programului modificat al Consiliului, publicat vineri seară.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.