MApN a suspendat procedura de achiziție a corvetelor. Parchetul Militar, sesizat

×
Publicitate

Procedura de achiziţie a corvetelor multifuncţionale a fost suspendată de MApN, care a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, „în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii”.

Conform unui comunicat al MApN, vineri, secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, responsabil cu derularea procedurii de achiziţie aferentă Programului de înzestrare esenţial „Corvetă multifuncţională”, a prezentat ministrului apărării naţionale un raport de informare cu privire la acest subiect, scrie News.ro.

„Astfel, secretarul de stat a adus la cunoştinţă faptul că Departamentul pentru Armamente, prin semnătura sa, a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii, de natură să afecteze realizarea interesului naţional de securitate în ceea ce priveşte Programul de înzestrare esenţial «Corvetă multifuncţională»”, se arată în comunicat.

MApN mai precizează că, având în vedere acest aspect, precum şi faptul că, la această dată, există un litigiu pe rolul Curţii de Apel Constanţa prin care Şantierul Naval Constanţa S.A., ca parte la „Asocierea dintre Naval Grup Franţa şi Şantierul Naval Constanţa S.A.”, solicită „anularea în tot a HG nr. 48 / 2018”, act normativ care fundamentează derularea procedurii mai sus amintite, secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, a informat cu privire la suspendarea procedurii de achiziţie, până la clarificarea aspectelor semnalate.

La sfârşitul anului trecut, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a acuzat că în presa din Franţa au apărut articole referitoare la România al căror scop ar fi acela de a "pune presiune pe Ministerul Apărării" pentru ca acesta să aloce unei companii franceze contractul pentru construirea corvetelor.

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, declara, în 28 noiembrie, că procedura de achiziţie a corvetelor este în termen.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, la finalul lunii octombrie, că procedura de achiziţie aferentă programului de înzestrare esenţial „Corveta multifuncţională” este în faza de evaluare a ofertelor, dar au fost necesare clarificări ceea ce a făcut ca termenul de finalizare să fie amânat pentru 15 noiembrie.

Guvernul a aprobat în februarie o hotărâre pentru încheierea unui acord cadru pentru patru corvete construite şi dotate la un şantier naval din România.

Pe 20 noiembrie, fostul preşedinte Traian Băsescu îl acuza, într-un mesaj publicat pe Facebook, pe liderul PSD, Liviu Dragnea, că a vrut trucarea licitaţiei pentru corvete.

Băsescu explica faptul că, prin lege, România poate să achiziţioneze echipamente militare fără licitaţie, însă „Daddy” a vrut o licitaţie, pentru că „singura modalitate de a-i ferici pe olandezii de la Damen cu contractul de 1,6 miliarde dolari era o licitaţie trucată”.

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
62014114
România are o stemă nouă, dar multe instituţii nu au aflat. Şi banii vor fi schimbaţi
Stema României are din nou coroana regală pe capul acvilei. De la 1 ianuarie, toate instituţiile statului sunt obligate să înlocuiască vechile însemne.
62014145
Ce spun analiștii despre discursurile lui Tusk și Juncker, la Ateneu: „Campanie de șarm”
Într-o seară în care România a scris o pagină în istoria Uniunii, cei care au strălucit cu adevărat au fost demnitarii europeni participanţi la evenimentul organizat la Ateneu.
61995207
Poliţişti chemaţi de o mireasă bătută de soţ la scurt timp după nuntă. Ce măsuri pot lua
Anul a început în forţă pentru poliţişti, care au dat 150 de ordine provizorii de protecţie pentru victimele violenţei domestice. Noile reglementări le oferă puteri sporite agenţilor, care pot emite pe loc ordine de restricţie.