MAE:Declaraţiile premierului Tudose nu au valenţe anti-maghiare, ci punctează necesitatea respectării ordinii constituţionale

×
Publicitate

MAE a transmis, după ce ambasadorul roman a fost convocat de Ministerul de externe de la Budapesta, că declaraţiile lui premierului nu au "valenţe anti-maghiare", "ci punctează necesitatea respectării ordinii constituţionale din România.

Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri seara ca "nici nu poate fi vorba" de o autonomie a Tinutului Secuiesc, si a avertizat ca "daca steagul secuiesc va flutura pe institutiile de acolo, toti vor flutura langa steag".

UDMR a reactionat dur, afirmand ca declaratia premierului roman este de ‘ev mediu”, iar presedintele formatiunii, Kelemen Hunor a spus ca a fost socat si ca asteapta scuza.

Ministerul roman de externe acuza insa ca "initiativele privind diverse forme de autonomie teritoriala pe criteriul etnic, s-au multiplicat in ultima perioada".

Comunicatul MAE:

Ministerul Afacerilor Externe a luat notă de mesajele transmise de autorităţile de la Budapesta în contextul convocării ambasadorului român la Budapesta, la data de 12 ianuarie a.c. şi face următoarele precizări:

Declaraţiile făcute de Prim-ministrul României atrag atenţia asupra responsabilităţii pe care o au autorităţile centrale şi locale din ţara noastră pentru asigurarea respectării legii, fără a avea valenţe etnice, anti-maghiare şi punctează, în primul rând, necesitatea respectării ordinii constituţionale şi de drept din România, stat unitar, suveran şi indivizibil.

Semnalăm, totodată, faptul că dezbaterea în spaţiul public pe acest subiect survine în contextul în care iniţiativele privind diverse forme de autonomie teritorială pe criteriul etnic, s-au multiplicat în ultima perioadă, culminând cu semnarea, la 8 ianuarie, a Rezoluţiei comune a organizaţiilor politice maghiare din Transilvania privind alinierea conceptelor de autonomie.

Aceste demersuri, pe o temă care ţine strict de ordinea constituţională a României şi asupra căreia s-au pronunţat anterior atât factorii politici cât şi instanţa constituţională din România, nu contribuie la menţinerea unui spirit de convieţuire interetnică armonioasă şi nici la progresul în relaţia bilaterală.

Astfel de gesturi sunt cu atât mai regretabile cu cât ignoră, în mod deliberat, măsurile substanţiale adoptate de-a lungul timpului de autorităţile române în beneficiul persoanelor aparţinând minorităţii maghiare din România, corespunzând celor mai înalte standarde de protecţie în materie, angajament pe care România şi-l menţine şi pe care îl va urmări în mod constant în toate politicile sale.

MAE dezavuează orice provocări de această natură, mai ales în anul în care România îşi propune să sărbătorească Centenarul Marii Uniri într-un spirit de unitate, toleranţă şi respect reciproc între toţi cetăţenii săi, indiferent de etnia acestora.

MAE îşi exprimă încrederea că relaţiile româno-ungare vor avea în continuare ca reper pilonii politico-juridici reprezentaţi de Tratatul politic de bază şi Declaraţia privind cooperarea şi parteneriatul strategic pentru Europa în secolul XXI şi se vor dezvolta în spiritul valorilor europene.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61933823
Doi tineri, premiați de polițiștii din Constanța după ce au prins un tâlhar pe stradă

Doi tineri din Constanța au reuşit să prindă un individ care a tâlhărit o femeie în faţa unui bloc.

61933812
Incendiu într-un apartament din Dorobanți: bărbat, transportat la spital

Un apartament din Dorobanți a fost cuprins de flăcări. 4 autospeciale au acționat pentru a stinge incendiul izbucnit. Din primele informații, un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale și alți 7 locatari au fost evacuați.

61933811
Instanţa a anulat amenda aplicată unui cunoscut protestatar de către Jandarmerie

Instanța a anulat amenda primită de către un protestatar #Rezist de la Jandarmerie în vara anului trecut pentru că acestuia ”i-a fost încălcată libertatea de exprimare”

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.