Lanțul american de restaurante care vine anul acesta în România. Vor fi deschise locații și în bazele militare

62556853
Shutterstock

Lanțul american de restaurante casual dining Chili’s își va deschide primul local din România mai devreme decât era planificat. Inițial programată pentru 2026, lansarea a fost devansată la decizia investitorilor.

Prima locație Chili’s din România va fi inaugurată la sfârșitul acestui an în Mall Băneasa, București, investiția depășind 1 milion de euro, scrie profit.ro.

Honorius Prigoană este co-fondator al companiei care va dezvolta rețeaua locală. Până în 2030, planul prevede deschiderea a cel puțin 10 restaurante în țară.

Grupul de investitori care aduce Chili’s în România este format din patru parteneri: Mohamed Kotop (administratorul firmei), Honorius Prigoană, Horea Dinea și Ioan Anton Măzărianu, acesta din urmă deținând 50% din acțiuni și având calitatea de acționar majoritar.

Măzărianu este cunoscut ca principal acționar al Comes, companie românească producătoare de echipamente grele pentru industria petrolieră, cu exporturi în diverse piețe internaționale. Pentru a păstra autenticitatea brandului, echipa de management a participat deja la sesiuni de formare în locații Chili’s din SUA.

Deși primul restaurant Chili’s va fi inaugurat într-un mall, planurile investitorilor nu se opresc aici.

Se vor deschide restaurante inclusiv în baze militare

„90% dintre restaurantele Chili’s din afara SUA sunt în centre comerciale, însă în România luăm în calcul și alte tipuri de locații, inclusiv baze militare”, declara Honorius Prigoană în iulie 2024.

El a precizat că sunt deja discuții pentru deschiderea unei unități în Baza Militară Mihail Kogălniceanu, urmând modelul deja implementat în Europa, la baza Ramstein din Germania.

Strategia locală include și aprovizionarea din surse interne, peste 90% dintre ingrediente urmând să fie achiziționate de la furnizori români.

Prigoană a mai spus că ideea colaborării a pornit de la partenerul său, care a cunoscut brandul în Dubai, unde le-a închiriat spații comerciale, și au ajuns împreună la concluzia că segmentul de casual dining are un potențial major în România.

Unități vor fi deschise atât în mall-uri, cât și în baze militare. După ce firma românească a aplicat pentru franciza Chili’s, Brinker International – compania americană care deține brandul a efectuat verificări riguroase, trimițând de două ori echipe în România pentru a evalua potențialul pieței. Impresionați de oportunități, au semnat acordul, iar partenerii locali au început dezvoltarea rețelei.

Deși planul inițial vizează inaugurarea restaurantelor în centre comerciale, investitorii nu exclud alte locații. Prigoană a menționat că 90% dintre restaurantele Chili’s din afara SUA funcționează în mall-uri.

Antreprenorul a precizat că intenționează să deschidă restaurante inclusiv în baze militare din România, cum este cea de la Mihail Kogălniceanu, aflată în plin proces de extindere printr-o investiție majoră. În prezent, singurul Chili’s din Uniunea Europeană funcționează la baza Ramstein din Germania.

Chili’s a fost înființat în 1975, în Texas, de către Larry Lavine, cu scopul de a crea un restaurant informal, cu servicii complete și un meniu variat de burgeri la prețuri accesibile. În prezent, lanțul oferă preparate din bucătăria americană, influențe Tex-Mex și rețete inspirate din gastronomia mexicană.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62554525
Cine a fost Mihai Leu. Povestea campionului care a strălucit în box și automobilism

Mihai Leu, sportiv român apreciat, a strălucit atât în box, cât și în automobilism, demonstrând talent și determinare. El a murit marți seară, la 56 de ani.

62540366
Mihai Leu a murit la 56 de ani, la Spitalul Fundeni. Fostul sportiv lupta de peste 10 ani cu cancerul de colon

Campionul mondial la box şi campionul la raliuri Mihai Leu a murit, marţi seară, la 56 de ani. El era internat în stare gravă, la terapie intensivă, la Spitalul Fundeni, din 21 iunie.

62556849
Fetiță de 12 ani, spulberată de o mașină pe trecerea de pietoni, în Cluj. A fost transportată în stare critică la spital

O fetiţă de 12 ani este în stare gravă, după un accident rutier produs în comuna Floreşti, judeţul Cluj.

 

Recomandări
Psd inquam og
PSD a decis să continue discuțiile cu Luca Niculescu. Sorin Grindeanu: Partidul este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.