ISU Mureş: Furnizarea apei în reţeaua publică va fi sistată în trei localități. Populaţia, sfătuită să îşi facă stocuri

62271407
Shutterstock

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş anunţă că joi va fi sistată furnizarea apei în reţeaua publică din municipiul Târnăveni şi comunele Găneşti şi Băgaciu, în urma creşterii salinităţii apei râului Târnava Mică.

Populaţia este sfătuită să îşi facă stocuri de apă. De asemenea, oamenii sunt îndemnaţi să nu consume peştii morţi găsiţi în apele curgătoare.

Recomandări pentru populație

”În cursul zilei de astăzi, 12.06.2025 pe raza UAT Târnăveni, Găneşti, Băgaciu urmează să fie sistată furnizarea de apa prin intermediul reţelei. Se recomandă realizarea de stocuri de apă menajeră. ISU, Aquaserv şi autorităţile locale vor distribui apa potabilă şi menajeră populaţiei. A nu se consuma peştii morţi din apele curgătoare!”, a transmis, joi, ISU Mureş.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mureş s-a reunit din nou, miercuri, după ce s-au constatat creşteri ale salinităţii apei în râul Târnava Mică, generată de infiltraţiile masive din zona Salinei Praid. Populaţia din zonă a fost sfătuită să îşi facă stocuri de apă potabilă.

”S-a luat măsura evacuării unui debit de 5 mc/secundă din barajul Bezid pentru următoarele ore şi la nevoie se va creşte la valoarea de 10 mc/secundă (dacă situaţia impune)”, a transmis Prefectura Mureş, în urma şedinţei CJSU de miercuir.

De asemenea, potrivit sursei citate, distribuirea apei potabile continuă în regim de urgenţă, cu implicarea autorităţilor locale şi a echipelor de intervenţie în special pentru bătrâni, copii, bolnavi, iar pentru ceilalţi cetăţeni prin punctele de alimentare cu apă instituie de SC Aquaserv SA cu sprijinul autorităţilor publice locale.

Restricții pentru utilizarea apei din rețea

”Apa din reţeaua publică şi din sursele actuale NU este considerată adecvată pentru adăparea animalelor, fapt pentru care începând cu data de 12.06.2025. se vor relua transporturile de apă pentru animale cu cisterne din dotare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” Mureş. De asemenea, există riscul iminent de a se opri uzinele de apă de la Fântânele (în următoarele ore) şi Târnăveni (în cursul zilei de joi). Recomandăm populaţiei din zonele deservite de cele două uzine de apă (municipiul Târnăveni, comunele Adămuş, Băgaciu, Fântânele şi Găneşti) să efectueze stocuri de apă potabilă pentru consum şi uz casnic, ca măsură de prevenţie.Monitorizarea calităţii apei va continua în regim permanent şi se vor lua măsurile adecvate în funcţie de valorile măsurătorilor”, se mai arăta în comunicat.

La începutul lunii iunie, autorităţile din judeţul Mureş au cerut instituirea stării de alertă pentru mai multe localităţi din judeţ, inclusiv municipiul Târnăveni, fiind afectaţi circa 39.000 de oameni.

”Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă informează că, în urma infiltraţiilor masive de apă din pârâul Corund, Salina Praid a fost complet inundată, iar activitatea acesteia a fost închisă definitiv în data de 29 mai 2025. Acest incident a afectat echilibrul hidrogeologic din zonă, iar ca efect secundar, s-a constatat o creştere a salinităţii în apa râului Târnava Mică. Această sursă deserveşte aproximativ 39.000 de persoane, iar specialiştii monitorizează în mod continuu calitatea apei”, a transmis atunci Prefectura Mureş.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62551653
Un Mercedes de 20.000 de euro a fost confiscate de polițiștii din Timiș. Motivul pentru care șoferul a rămas fără el. FOTO

Polițiștii de frontieră din Timiș au confiscat un Mercedes de peste 100.000 de lei (echivalentul a 19.892 de euro), căutat de autoritățile din Marea Britanie.

62551144
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

62549560
Călin Georgescu, declarații după prelungirea controlului judiciar: „Adevărul nu poate să fie clamat de o autoritate”

Călin Georgescu a fost prezent, joi, la Judecătoria Sectorului 1, unde a contestat măsura controlului judiciar. El a făcut o scurtă declaraţie jurnaliştilor.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.