Intervenție a poliției pentru dispersarea a zeci de persoane adunate să asiste la bătaia dintre un tată și fiul său

62120072

Polițiștii au intervenit pentru dispersarea unei mulțimi de câteva zeci de persoane, care s-au adunat pe o stradă din localitatea clujeană Florești pentru a asista la bătaia dintre un bărbat și fiul său.

Poliția a intervenit duminică după-masă pe o stradă din Florești, unde mai multe grupuri de oameni s-au strâns ca să vadă cearta dintre un tată și un fiu, scrie Monitorul de Cluj.

Potrivit IPJ Cluj, ”la data de 12 aprilie, în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Florești au fost sesizați despre faptul că, pe strada Tudor Vladimirescu, din localitatea Florești, județul Cluj, a avut loc o stare conflictuală spontană, între un bărbat în varstă de 43 de ani, din comuna Florești și fiul său de 25 ani. În urma discuțiilor în contradictoriu dintre cei doi, starea conflictuală a luat amploare, cei doi lovindu-se reciproc”.

Polițiștii au dispersat persoanele adunate și au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie pe numele celor doi bărbați.

Numai în ziua de sâmbătă au fost verificate în această localitate peste 100 de persoane, dintre care 14 au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 43.000 lei.

 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62120066
Un bihorean a fost prins la volan cu o alcoolemie de aproape 6 la mie. Cantitatea putea băga în comă două persoane
Un bihorean a fost prins la volan cu o alcoolemie de aproape 6 la mie. Această valoare ar fi suficientă, în mod normal, pentru a băga în comă alcoolică cel puțin două persoane.
62120067
Cum sărbătoresc Paștele românii catolici din diaspora. ”Nu uitați, totul va fi bine!”
E a doua zi de Paște pentru creștinii catolici, iar românii din diaspora sărbătoresc departe de cei dragi.
62120059
Încă un spital va fi condus de medici militari. Ministrul Tătaru: ”Va fi testat întreg personalul”
Ministrul Sănătății Neșu Tătaru a anunat, luni, că încă un spital din România va trece sub conducere militară, din cauza focarelor de infecție cu Covid-19, care au scăpat de sub control.