Cresc alarmant cazurile noi de infectare cu Covid-19. În ultima săptămână au fost cu 55,8% mai multe

62387744

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat, marţi, că, în perioada 29 iulie - 4 august, au fost înregistrate 5.370 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creştere cu 55,8% faţă de săptămâna precedentă.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, 1.716 dintre cazurile noi sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Conform INSP, în perioada 29 iulie - 4 august, au fost raportate 13 decese la persoane cu COVID-19, dintre care unul survenit în urmă cu mai mult de o săptămână, toate persoanele prezentând comorbidităţi.

Până în prezent, 68.995 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

În ţara noastră au fost înregistrate, până în prezent, 3.545.145 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

În ultima săptămână au fost efectuate 1.232 de teste RT-PCR şi 16.989 de teste rapide antigenice. Rata pozitivităţii a fost de 29,5%, în creştere cu 2,5%.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 14.022.302 de teste RT-PCR şi 14.911.637 de teste rapide antigenice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62440986
Dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon. Patru cadre medicale au fost ridicate de poliţişti şi duse la audieri

Patru angajaţi ai Spitalului Pantelimon au fost ridicaţi miercuri de poliţişti şi duşi la audieri, în dosarul deceselor suspecte de la Secţia ATI.

62441226
Descoperire neașteptată pe Aeroportul Otopeni. Ce au găsit vameșii în bagajele a trei pasageri care veneau din Atena

Vameşii de la Aeroportul Otopeni au confiscat peste 180 de kilograme de tutun de narghilea, descoperit în bagajele a trei pasageri.

62433650
Adolescent de 16 ani din Cluj, oprit în trafic de cinci persoane. El ar fi fost forțat să aibă relaţii sexuale cu o fată

O femeie şi doi bărbaţi din Cluj au fost arestaţi preventiv şi alţi doi bărbaţi sunt cercetaţi sub control judiciar după ce, folosind violenţa, ar fi determinat şoferul unei maşini în care se afla un adolescent de 16 ani să oprească.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.