Infractor la vârful Poliției. Numărul 2 din IPJ Dâmbovița, acuzat de DNA că a ajutat un urmărit internațional să nu fie prins

×
Publicitate

Adjunctul inspectorului șef de poliție Dâmbovița a fost destituit și se află sub control judiciar. Este acuzat de DNA că a ajutat un urmărit să nu fie prins.

În loc să colaboreze cu anchetatorii, polițistul le-a ascuns faptul că știa unde se află suspectul și chiar ținea legătura cu el.

Pîrvu Ionuț Denis, comisar șef de poliție și adjunct al inspectorului șef al politiei Poliției Dâmbovița, lucra în sistem din 2001. Acum este acuzat că a ajutat un bărbat pe numele căruia era emis un mandat european de arestare. Cel în cauză era căutat pentru ultraj contra unui pompier.

În vara anului trecut, omul legii ar fi îngreunat activitatile de urmărire pentru că, deși avea numărul de telefon al inculpatului și coresponda cu el, a ascuns acest fapt.

Ba mai mult, le-a spus procurorilor că individul nu a fost găsit, deși el îi oferea informații despre demersul ancehetei și îi spunea cu cine să nu vorbească, pentru a nu-i fi interceptate discuțiile.

În cele din urmă, inculpatul a fost prins, iar comisarul șef de poliție a fost destituit din functțe. Acum, se află sub control judiciar pentru favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu și fals intelectual în formă continuată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62478912
Noi precizări ale Poliției după ce Șacalul a ucis-o pe una dintre victime în timp ce era supravegheat

Poliţia Română a transmis, joi, că nu se impun verificări interne la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa. 

62482369
Aproape 200 de muncitori fără contract de muncă, găsiți pe șantierul Autostrăzii Moldova. Pedeapsa primită de angajatorul lor

O inspecție a ITM Buzău a descoperit 190 de muncitori care lucrau pe șantierul Autostrăzii Moldovei (A7) fără contract individual de muncă.

62446042
România va cere UE compensaţii. „Avem prețuri semnificativ mai mari la energie decât în vestul Europei”

România va solicita compensaţii consiliului de miniştri, la nivel european, în condiţiile în care preţurile la energie în regiunea noastră sunt semnificativ mai mari comparativ cu vestul Europei.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.