Indivizii care au agresat un polițist din Caraș-Severin, după ce a oprit un bărbat beat pe ATV, au fost arestaţi

62563262

Cei doi bărbaţi care au agresat un polițist în Caraş-Severin, după ce a oprit în trafic un ATV condus de un tânăr care consumase alcool şi nu deţinea nici permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule, au fost arestaţi preventiv.

”La data de 29.07.2025, instanţa de judecată a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş şi a dispus arestarea preventivă a doi bărbaţi, pentru 30 de zile, pentru infracţiunile de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a transmis IPJ Caraş-Severin.

Un poliţist de la Secţia 4 de Poliţie Rurală Mehadia, judeţul Caraş-Severin, a fost atacat de mai mulţi oameni dintr-un sat, după ce a oprit un bărbat care conducea un ATV. Bărbatul oprit de poliţist consumase alcool şi nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pentru a se apăra, agentul a scos pistolul din dotare.

După ce bărbatul aflat pe ATV a fost oprit în trafic de poliţist, a pornit scandalul. Mai mulţi săteni au sărit în apărarea acestuia şi l-au atacat pe poliţist.

”În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau altor substanţe". În momentul intervenţiei poliţiştilor, mai multe persoane au încercat să intervină în modul de acţiune al poliţiştilor”, a transmis IPJ Caraş-Severin.

În imagini se observă cum poliţistul a scos pistolul pentru a se apăra.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62563445
Raed Arafat, despre inundațiile din Suceava: Urmează să fie declarată astăzi starea de alertă în localitatea Broșteni
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat, marţi seară, că va fi declarată starea de alertă în localitatea Broşteni, grav afectată de inundaţii, această măsură urmând să simplifice modul de acţiune.
62562651
Incendiu la Hotelul Majestic din stațiunea Olimp. În interior se aflau aproximativ 350 de turiști
Un incendiu s-a produs, marţi seara, la hotelul Majestic din Olimp, unde sunt cazaţi 350 de turişti.
62563436
Proiectul privind pensiile magistraţilor, publicat de Guvern. Principalele prevederi. DOCUMENT
Draftul proiectului de modificare a pensiilor magistraţilor prevede că judecătorii şi procurorii, dar şi judecătorii de la Curtea Constituţională, cu o vechime totală în muncă de cel puţin 35 de ani, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 65 de ani.