Incendiile ilegale și toxice din țara noastră l-au șocat pe un oficial european: „Ce dracu' se întâmplă în România?“

62255336

Incendiile ilegale care sunt toxice atât pentru sănătatea românilor cât și pentru mediul înconjurător l-au șocat pe Grégoire Dubois, managerul Centrului de Cunoștințe privind Biodiversitatea din cadrul Comisiei Europene care a vizitat recent România.

„Ce dracu' se întâmplă în România?,“ a întrebat Grégoire Dubois, care a descris „cantități colosale de gunoi și deșeuri peste tot în țară, până în cele mai izolate locuri“, potrivit Presshub.

Acesta a călătorit recent în țara noastră pentru a descoperi „natura excepțională” a României, dar a descoperit lucruri șocante, pe care le-a povestit într-o postare pe profilul său de LinkedIn.

Incendii toxice, defrișări, pescuit ilegal 

„De obicei, nu postez despre sentimente personale, dar această călătorie a fost una care m-a deprimat teribil. A fost o verificare terifiantă a realității, care îmi amintește că distrugerea mediului se întâmplă la scară uriașă și în Europa,“ a scris managerul Centrului de Cunoștințe privind Biodiversitatea din cadrul Comisiei Europene.

Acesta a amintit că există multe „incendii toxice, care de multe ori miros îngrozitor din cauza cantității mari de gunoi și plastic care arde“.

Dubois a mai subliniat că ar fi putut posta mai multe fotografii care arată eroziunea solului românesc din cauza defrișărilor, a pescuitului ilegal în zone protejate și a zonelor agricole uriașe fără un singur gard viu sau copac la vedere.

Articolul integral poate fi citit pe Presshub. 

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62127414
Dietele vegane pentru câini, recomandate de cercetătorii britanici în urma celui mai mare studiu pe această temă

Dietele vegane care conțin toți nutrienții necesari sunt mai sănătoase și mai sigure pentru câini decât cele convenționale pe bază pe carne, conform celui mai amplu studiu realizat pe această temă.

62253421
Măsură fără precedent. Orașul cu 6 milioane de locuitori care va avea apa raționalizată

Chile a anunțat o măsură fără precedent de raționalizare a apei pentru capitala Santiago, din cauza unei secete record care a intrat în cel de-al 13-lea an.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.