Dacă va face asta, în cel mult un an se poate transforma dintr-o țară dependentă de importuri, în exportator de energie, a declarat la PRO Verde consultantul în energie Corina Murafa.

Modernizarea hidrocentralelor și stocarea energiei obținute în baterii ne pot aduce imediat un plus de 800 de megawați, care ne-ar acoperi nevoile de consum și ar reduce facturile, spune Murafa.

Dacă nu sunt folosiți, pot fi exportați, transformând România dintr-un simplu importator, într-un exportator de energie. Acum, situația e exact invers, România fiind nevoită să importe energie, mai ales seara când prețurile sunt cele mai mari.

“Dacă reușim la nivel național să instalăm suficient de multă capacitate, eolian, fotovoltaic, putem și biomasă, și geotermal, sunt foarte multe soluții. Sau dacă retehnologizăm hidrocentralele existente, evident, cu stocare în baterii, putem să creștem destul de rapid producția", a precizat Corina Murafa.

Hidrocentralele sunt cheia

Murafa susține că retehnologizarea hidrocentralelor existente este nu doar soluția cea mai bună, ci și cea mai rapidă pentru a stabiliza consumul de energie și prețurile.

“Asta este ceva ce se poate realiza într-un orizont de timp de 6-12 luni, astfel încât să nu mai vedem o atât de mare presiune pe preț, cum am văzut și vara, și toamna aceasta, și o să vedem, probabil, în continuare, și la iarnă”, spune Corina Murafa.

Retehnologizarea echipamentelor vechi din portofoliul Hidroelectrica este însă o măsură încă absentă din strategiile oficiale guvernamentale.