Incendii uriașe fac ravagii în Mehedinți. Focul a fost pus chiar de oameni: ”Îl lasă deschis ca să distrugă tot”

×
Publicitate

Incendiile de vegetație uscată continuă să facă ravagii în județul Mehedinți. Sâmbătă, zeci de hectare au luat foc în mai multe zone.  

Trei focare uriașe au izbucnit, în același timp, într-un sat, spre disperarea localnicilor. Pompierii au intervenit în forță, mai ales că vântul bătea cu putere.

În localitatea Jidoștița, aflată la aproximativ 13 kilometri de Drobeta Turnu Severin, cele trei incendii de vegetație, izbucnite în același timp, au lăsat în urmă un dezastru. Flăcările, vizibile de la kilometri distanță, au pârjolit terenurile oamenilor.

Localnică: „Avem vie, avem porumb. Nu avem apă nici de băut, nici pentru animale, dar să stingem”.

Localnic: „Eu am vie și pe partea asta, am o livadă acolo, care e în pericol”.

În zonă au ajuns pompierii. Salvatorii au reușit să țină vâlvătaia sub control, chiar dacă vântul bătea cu putere.

”Oamenii nu sunt conștienți de ceea ce fac”

Octavian Tudose, ISU Mehedinți: „S-a dat o alertă la noi, vor mai veni suplimentar de acasă subofițeri pentru a întări în această zonă echipajele, pentru a putea face față incendiilor care vedem că se dezvoltă destul de agresiv”.

Oamenii cred că focul ar fi fost pus intenționat de alți localnici, care nu se gândesc la consecințe.

Localnic: „Oamenii nu sunt conștienți ceea ce fac. Din partea aia dau foc, în partea asta dau foc, la păduri dau foc”.

Localnic: „Pun foc și îl lasă deschis ca să distrugă tot și animale și sate”.

Probleme au fost și malul sârbesc al Dunării. În dreptul localității Kladovo, un incendiu de vegetație s-a extins rapid. Flăcările și fumul gros s-au văzut de la mare distanță.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62479569
Un tânăr a comis un accident în Buftea după ce a condus beat, drogat și fără permis o mașină furată
Un tânăr de 19 ani, care s-ar fi urcat la volan băut, drogat și fără permis, în Buftea, lângă București, a intrat cu mașina într-un vehicul care circula regulamentar.
62479568
Lacul Titan din Capitală s-a transformat într-o ”mare de dorințe”. Oamenii și-au scris gândurile pe lampioane
Lacul Titan din Capitală s-a transformat, sâmbătă seară, într-o adevărată mare de dorințe.
62479566
Accident cumplit în București. O femeie a murit după ce a căzut sub un tramvai
Incident tragic, petrecut sâmbătă noapte, pe Bulevardul Timișoara din Sectorul 6 al Capitalei.