Imagini cu noi victime ale drogului ”zombie”. Nu există tratament pentru dependența lor

×
Publicitate

Au fost surprinse scene înfiorătoare pe un bulevard din Oradea. Un trecător a filmat 3 tineri care aveau aşa-numitul "comportament zombie".

Practic, după ce consumă o combinaţie periculoasă de substanţe interzise, nu mai au control asupra corpului, iar în timp efectele sunt devastatoare.

Cumplit este că sunt din ce în ce mai mulţi dependenţi de la vârste extrem de fragede.

Un tânăr, aflat aproape de mijlocul drumului, abia se
mai ţine pe picioare. Ceva mai încolo, pe marginea trotuarului, se distinge altul, în aceeaşi stare, iar la câţiva metri distanţă un al treilea zace, pur şi simplu, pe caldarâm.

Sunt victime ale fenomenului zombie, spun specialiştii antidrog. Potrivit acestora, tinerii au consumat o combinaţie extrem de periculoasă de plante, unele otravitoare, şi componenţi chimici folosiţi pentru combaterea dăunătorilor.

Calin Pop, specialist Centrul de Prevenire şi Consiliere
Antidrog Bihor: "Stările pe care le generează aceste substanţe nu seamănă cu cele pe care le au cei care consumă drogurile pe care le cunoaştem, deoarece acestea sunt amestecuri de substanţe chimice, nu mai reacţionezi deloc la stimuli externi. Nu există nicăieri în Europa sau în lume metodă de tratament pentru consumatorii acestor substanţe."

În acest caz câţiva trecători s-au apropiat să vadă ce
s-a întâmplat cu cel căzut. Într-un final un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital, iar ceilalţi doi au fugit până la venirea poliţiştilor.

Un băiat din Cluj a luat etnobotanice timp de 6 ani şi numai după o perioadă lungă de tratament a reuşit să scape de dependenţă. A trecut însă prin momente cumplite.

Fost dependent de droguri: "O căutam de vreo 2-3 ani scăparea, dar tot ce se întâmplă e că mergeam la psiholog, vorbeam şi după vreo 2 săptămâni, o lună, iar consumam".

Specialiştii confirmă o creştere a numărului de dependenţi şi, mai grav, faptul că aceştia încep să ia droguri de la 12-13 ani. Primele imagini cu mărturii ale fenomenului zombie au apărut la Galaţi, Constanta şi Câmpia Turzii.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
62007583
Pesta porcină: oamenii își omoară animalele înainte să o facă inspectorii sau boala
Cu două săptămâni înainte de Crăciun, pesta porcină face ravagii în judeţul Brăila.
62007565
Și-a bătut crunt iubita, a amenințat-o și a postat totul pe internet. Poliția îl lasă liber
Chiar dacă şi-a lovit cu sălbăticie iubita, a ameninţat-o cu moartea, şi chiar a făcut caz de asta pe internet, un tânăr din Ilfov este liber ca pasărea cerului. Poliţiştii nu l-au deranjat.
62007531
Un turc care își răpise copiii din Suedia, prins în România. Ce riscă bărbatul
Captură spectaculoasă a poliţiei din Constanța. Un cetăţean turc urmărit de autorităţile suedeze într-un posibil caz de răpire internaţională a propriilor copii a fost arestat preventiv, luni, şi urmează să fie extrădat.