Firea, despre Godei, șeful azilelor din Ilfov: „Nu a fost vreodată șoferul meu”. Ministrul e contrazis de un document oficial

62284986
Agerpres

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a declarat, joi, că Ștefan Godei, inculpatul în dosarul azilelor din județul Ilfov, nu a fost vreodată șoferul său.

„Sunt nevoită, din păcate, să repet ce am afirmat zilele trecute, în urma unor informații apărute în presă. Inculpatul din dosarul azilelor din județul Ilfov NU A FOST VREODATĂ ȘOFERUL MEU. Eu am același șofer de 16 – 17 ani, pe care îl cunosc toate instituțiile, toți jurnaliștii, toată primăria, tot Parlamentul etc. La Primăria Capitalei bărbatul din acest dosar nu a fost șoferul meu, ci a lucrat ca șofer la Administrativ și pentru alte persoane. Nici la Senat nu a fost șoferul meu, ci a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial, așa cum a făcut-o în toate instituțiile unde a activat”, a spus Gabrilea Firea.

Declarația ei este însă contrazisă de răspunsul oficial al Direcției de Resurse Umane a Senatului. "Potrivit evidențelor noastre, domnul Ștefan Godei a figurat angajat în cadrul cabinetului parlamentar al doamnei senator Gabriela Firea în perioada 04.01.2021-01.02.2023", după cum a răspuns Senatul la cererea Gândul. Documentul integral poate fi studiat pe Gândul.

Ştefan Godei ar fi fost angajat de Gabriela Firea la cabinetul de senator în perioada ianuarie 2021 – februarie 2023, scrie news.ro.

Ştefan Godei, liderul şi coordonatorul grupului care a pus la cale afacerea cu azilele de bătrâni, de pe urma cărora a câştigat peste 3,7 milioane de lei, îşi cheltuia o parte din bani pe droguri, prostituate şi lăutari, potrivit procurorilor DIICOT. Într-o singură noapte, el a reuşit să cheltuiască 25.000 de lei pe astfel de distracţii.

„Potrivit procesului verbal al organelor de cercetare penală din 22.06.2023 au mai reieşit date potrivit cărora Godei Ştefan Cristian dispune de sume de bani însemnate pe care le cheltuieşte pentru a apela periodic la serviciile unor prostituate, pentru a îşi procura droguri sau sume pe care le oferă la lăutari, sens în care potrivit discuţiilor avute de acesta în seara de 26-27.05.2023, a cheltuit pentru o singură astfel de serie de distracţii, într-o noapte, suma de 25.000 de lei”, se menţionează în referatul întocmit de procurori.

În total, membrii grupului infracțional organizat condus Ștefan Godei au obținut de la DGASPC Ilfov, DGASPC Sector 3 și alte direcții/servicii din cadrul altor primării, conturile Asociației „Sf. Gabriel cel Viteaz”, suma de 3.763.869 de lei în perioada 25.11.2021 - 08.06.2023.

Ştefan Godei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în acest dosar, alături de fratele său, Daniel Godei, care avea rol de coordonator în cadrul grupului.

Articol recomandat de sport.ro
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Citește și...
62330108
Doi medici, trimişi în judecată pentru aducerea ilegală din Italia a sute de cornee pentru transplant

Doi medici care administrează o clinică privată de oftalmologie din Bucureşti au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

62365395
Doi angajați AJPIS Ilfov care au închis ochii în fața neregulilor de la căminele din Ilfov, reținuți de DNA

Ancheta căminelor groazei din Județul Ilfov se extinde. Procurorii DNA fac percheziții la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov.

62365396
Un azil din Vrancea care aparținea Crucii Roșii, închis pentru nereguli grave. Ce au descoperit autoritățile

Două cămine de bătrâni din Vrancea care aparțineau Crucii Roșii, dar nu aveau autorizație, sunt investigate de autoritățile locale.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19665778
Ce poate decide Tribunalul București în cazul lui Călin Georgescu. Fostul candidat, adus deja în fața instanței

Călin Georgescu va fi prezentat, marți, în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Nicusor dan si ilie bolojan presidency
De ce nu l-a sunat Nicuşor Dan pe Ilie Bolojan înainte de a-l nominaliza pe Siegfried Mureşan. Explicaţia preşedintelui

Preşedintele Nicuşor Dan a respins ideea că a făcut desemnarea lui Siegfried Mureşan din răzbunare, el precizând că a răspuns afirmativ unei propuneri şi că asta exclude posibilitatea că ar fi acționat din răzbunare.

Protest ciobani inquam photos eduard vinatoru
Percheziții în București și 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. S-au emis 30 de mandate de aducere

Polițiștii Capitalei fac 29 de percheziții și pun în aplicare 30 de mandate de aducere într-un dosar privind violențele și distrugerile produse la protestul din 15 septembrie 2026, din Piața Victoriei.