Forţele Aeriene Române au mai evacuat un român din Kabul, alți 14 au ajuns la aeroport. Operațiune a ofițerilor de informații

×
Publicitate

Continuă misiunea de evacuare a românilor din Afganistan. Joi noaptea, un conațional a fost dus la Islamabad, în Pakistan, alături de trei occidentali.

Alți 14 români care așteptau de câteva zile au reușit vineri dimineața să ajungă în siguranță pe aeroportul internațional din Kabul.

”Au fost mai multe încercări de a fi transferați în incinta aeroportului. De fiecare dată au apărut diferite obstacole, legate de situația de securitate extrem de fluidă, de complicată, din jurul aeroportului, pentru că este foarte greu să tranzitezi chiar și pe distanțe foarte scurte, între diverse locații și aeroport. Există foarte multe punct de control, care sunt controlate de diverse grupări, există de asemenea foarte mulți oameni care se îndreaptă spre aeroport, încercând să intre cu speranța că vor fi scoși din Afganistan, există un complex de împrejurări”, a declarat Bogdan Aurescu, ministrul de Externe al României.

Două vești bune într-o singură dimineață. Nu doar transferul românului către Islamabad cu aeronava Hercules, ci și o misiune care durează de câteva zile bune- transferul a 14 angajați ai unei companii de securitate către aeroportul internațional din Kabul.

Se aflau într-o bază militară la 6 kilometri de aeroport și au putut să ajungă în siguranță abia azi, grație implicării ofițerilor din serviciile de informații prezente în zonă.

UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe anunţă că 14 cetăţeni români au ajuns în siguranţă pe aeroportul din Kabul, urmând a fi evacuaţi la următorul zbor al aeronavei militare româneşti, care se află în prezent la Islamabad.

Potrivit MAE, cei 14 români sunt angajaţi ai unei companii de securitate cu activităţi în Afganistan. Aceştia s-au aflat până vineri dimineaţă într-o bază militară din afara aeroportului.

 

Al doilea român evacuat

 

Potrivit sursei citate, românul se afla deja pe aeroportul internaţional din Kabul, iar odată cu el au fost preluaţi şi alţi trei cetăţeni ai unor state aliate: un bulgar, un britanic şi un american.

Aeronava militară de transport a Forţelor Aeriene Române a aterizat în cursul nopţii pe aeroportul internaţional din Kabul. Ca şi în cazul primului zbor, pe lângă personalul militar s-a aflat la bord şi o echipă consulară mobilă a MAE. După preluarea pasagerilor, avionul a decolat către Islamabad unde a ajuns în siguranţă. Cetăţeanul român evacuat va fi găzduit momentan la Islamabad, urmând a fi repatriat în România.

MAE precizează că aeronava Forţelor Aeriene Române va continua staţionarea la Islamabad, fiind pregătită să se deplaseze din nou la Kabul pentru evacuarea altor cetăţeni români, atunci când aceştia vor ajunge în aeroportul internaţional.

De asemenea, adaugă sursa menţionată, autorităţile române din cadrul Celulei de criză interinstituţionale continuă demersurile complexe, pe canale specifice, pentru asigurarea transferului către aeroport a altor cetăţeni români. Celula de criză menţine permanent legătura cu cetăţenii români aflaţi în diversele locuri din Kabul.

MAE subliniază că în capitala afgană sunt în continuare condiţii de securitate deosebit de dificile şi periculoase care nu au făcut posibil accesul altor români spre aeroport până la momentul decolării aeronavei. În aceeaşi situaţie se află şi alţi cetăţeni ai unor state europene sau aliate care nu au putut ajunge la aeroport pentru a fi preluaţi de aeronavele trimise de statele lor.

Potrivit comunicatului transmis de minister, Celula de criză interinstituţională a efectuat deja demersurile pentru identificarea, validarea şi contactarea unor cetăţeni afgani, foşti colaboratori ai trupelor române pe perioada desfăşurării misiunii acestora în Afganistan, respectiv studenţi bursieri ai statului român cu studii în derulare sau care au fost acceptaţi la studii în România. În măsura în care vor putea ajunge în aeroportul din Kabul, aceştia vor fi evacuaţi cu aeronava românească.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62208574
Fotografie cu Florin Cîțu, în momentul arestării din SUA. Cum arăta premierul la 28 de ani

Autoritățile americane au pus la dispoziția presei din România fotografia din momentul arestării lui Florin Cîțu, în anul 2000.

62208642
Tabără educativă, la Sângeorz Băi. Copiii învață, de la specialiști, măsuri preventive de bază

Copiii care ajung în tabără, la Sângeorz Băi, au parte de distratie în vacanţă, dar şi de educaţie.

62173764
Coronavirus România, bilanț 20 august. 628 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 20 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.089.817 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.051.504 de pacienți au fost declarați vindecați.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.