Finalul sezonului estival, sărbătorit cu o paradă a bărcilor la Clisura Dunării: „E extraordinar că se organizează și la noi”

×
Publicitate

A fost mare distracție aseară în Clisura Dunării. Proprietarii bărcilor și iahturilor cu care s-au plimbat turiștii toată vara au pornit în paradă pe fluviu.  Au făcut un tur al Cazanelor, până la statuia lui Decebal.

În semn de mulțumire, după un sezon bogat, i-au luat gratuit la plimbare pe turiștii dornici de o experiență inedită. Distracția s-a încheiat cu un uriaș foc de artificii.

Aprope de asfințit, zeci de ambarcațiuni, mai mici sau mai mari, participat la Regata Cazanelor Dunării. S-au încins petreceri, iar turiștii au savurat din plin momentul.

Participantă: „E extraordinar că se organizează și la noi în zonă, asemenea Saint Tropezului, și așa e numită zona Monaco de România, Este bine că este cunoscută zona aceasta atât României, cât și Europei, frumusețea ei încă virgină, zic eu, că nu e populată și nu sunt construcții”.

Turistă: „Îmi place, mă distrez, am fost anunțată că o să fie un eveniment mare și am ales să venim”.

Turiști aflați pentru prima dată la Dubova sau clienți fideli au avut parte de o plimbare pe Dunăre pe care n-o vor uita curând.

Turist: „Bravo organizatorilor, că cineva a luat inițiativa, să organizeze să fie ce trebuie”.

Proprietar de barcă: „Zona s-a dezvoltat foarte mult, s-a construit mult, ce vedeți în Deltă este și aici la noi, din păcate ajutorul pe care autoritățile îl dau zonei nu e cel care ar fi trebuit să fie”.

Turiștii s-au plimbat cu barca pe gratis

Bucuroși că au avut parte de un sezon estival foarte bun, proprietarii ambarcațiunilor nu le-au luat niciun leu turiștilor care i-au însoțit de această dată.

Alexandru Radu, organizator: „Am avut foarte mulți turiști, totul a fost foarte frumos. Acum ne petrecem, dăm și noi din partea casei ce putem la toată lumea, un hotdog, o bere”.

Alin Subțire, organizator: „Totul a fost gratuit, inclusiv plimbarea cu barca, tot ceea ce s-a pus la dispoziție, dar mai ales distracția și voia bună au fost gratuite.”

Odată cu lăsarea serii, ambarcațiunile au tras la mal, iar turiștii au fost îndemnați să revină și la anul, nu înainte de a urmări un spectaculos foc de artificii.

Gigi Ciuncanu

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62481375
Reacția SUA după ce Iranul a înarmat Rusia cu rachete balistice. Ce armă teribilă va face prăpăd pe frontul din Ucraina

SUA au declarat că orice furnizare de rachete balistice de către Iran către Rusia ar însemna o escaladare bruscă a războiului ruso-ucrainean.

62481374
Bărbat, spulberat de o mașină pe o trecere de pietoni din Capitală. Starea în care l-au găsit medicii când au ajuns

Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni, în Sectorul 5 al Capitalei. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional.

Virusul West Nile face ravagii în Suceava. Încă o persoană și-a pierdut viața din cauza infecției

Virusul West Nile a făcut o nouă victimă, la Suceava. Este vorba despre un bărbat de 88 de ani, din Gura Humorului. Medicii spun că avea organismul slăbit, din cauza mai multor probleme medicale.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Grindeanu psd 061026
Sorin Grindeanu: „PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR”

Sorin Grindeanu, preşedintele PSD, precizează, vineri, că PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR şi este pregătit să îşi asume responsabilitatea guvernării.

Avion
Alertă pe aeroportul Otopeni. Un avion cu 228 de pasageri s-a întors din drum după câteva minute și a aterizat de urgență

Situație de urgență pe cel mai mare aeroport al țării, „Henri Coandă” din Otopeni. Un avion care a decolat cu destinația Londra ar fi lovit un stol de păsări, iar pilotul s-a întors și a solicitat să aterizeze de urgență. La bord erau 228 de pasageri.