Filmul crimei din Oradea, unde o femeie a fost găsită moartă într-un geamantan. Trei persoane au fost reţinute

×
Publicitate

Trei persoane, două femei şi un bărbat, au fost reţinute pentru 24 ore în cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit marţi dimineaţă într-o remorcă pe strada Oneştilor din Oradea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Cristian Ardelean, cu ocazia deplasării organelor de poliţie la faţa locului s-a constatat faptul că într-o remorcă parcată în faţa blocului P5 se afla un geamantan acoperit cu nisip, persistând un miros înţepător, posibil al unui cadavru.

Din actele de urmărire penală, respectiv procesele verbale de cercetare de la faţa locului, concluziile preliminare emise de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bihor şi declaraţiile martorilor, a rezultat că în perioada 6 - 8 iunie 2024, victima, o femeie de 31 de ani, din oraşul bihorean Valea lui Mihai, a fost ucisă în bătaie, în timp ce se afla într-un apartament din Oradea, în cartierul Nufărul, alături de sora ei Toth Erika, şi de alte două femei: Duca Erika şi Roxana Gal, împreună cu concubinul acesteia din urmă, Alin Omuţ.

"Victima a suferit agresiuni fizice prin lovire cu corpuri dure contondente şi comprimare între două planuri, care i-au provocat hemoragie internă, prin rupturi viscerale (plămân, splină), urmare a unui traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale multiple şi de stern, leziuni ce au condus la decesul acesteia", a explicat Ardelean

Existând bănuiala rezonabilă că agresiunile au fost exercitate de către numiţii Alin Omuţ, Duca Erika şi Roxana Gal, cei trei suspecţi au fost ridicaţi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor şi au fost conduşi la sediul Poliţiei Bihor, iar apoi în faţa procurorului, pentru audieri.

Sora victimei decedate, o tânără de 25 de ani, a fost găsită într-un apartament din cartierul Prima, cu răni grave şi subnutrită, fiind transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean pentru îngrijiri medicale.

Oamenii legii presupun că cele două surori practicau prostituţia şi nu exclud ca ele să fi devenit victime ale proxeneţilor care le exploatau. 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62433650
Schema prin care mai mulți indivizi furau bani din conturile unor cetăţeni străini. Victimele erau uneori sechestrate
Mai multe persoane sunt acuzate că abordau cetăţeni străini, pe care îi invitau să consume alcool, iar apoi, folosindu-le cardurile sau telefoanele, le sustrăgeau bani din conturi.
62456636
Femeia găsită moartă în geamantan, în Oradea, și sora ei sechestrată într-un apartament ar fi fost obligate să se prostitueze
Apar noi informații după descoperirea șocantă făcută în parcarea unui complex rezidențial din Oradea.
62456629
Un sportiv a murit electrocutat după un incident incredibil, la Complexul Sportiv Național Orșova. Avea doar 14 ani
Un copil de 14 ani din Botoșani a murit după ce s-a electrocutat în timp ce se juca de-a v-ați ascunselea cu ceilalți copii de la Complexul Sportiv Național Orșova. Minorii sunt sportivi și participau la un stagiu de pregătire.