Femeia din Maramureș găsită carbonizată în pat a murit într-un incendiu care ar fi fost provocat intenționat chiar de fiul ei

×
Publicitate

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani din localitatea Mireșu Mare, județul Maramureș. Bătrâna a fost găsită carbonizată în pat, după ce casa ei a fost cuprinsă de un incendiu.

Polițiștii iau în calcul inclusiv ca focul să fi fost pus intenționat chiar de fiul victimei, care ar avea probleme psihice.

În urmă cu aproximativ 7 luni, individul a fost acuzat că și-ar fi sechestrat propria fiică, în vârstă de 25 de ani.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Alarma s-a dat sâmbătă, înainte de prânz, când vecinii au sunat la 112. Bătrâna de 77 de ani locuia împreună cu fiul ei, în vârstă de 56 de ani, care ar avea probleme psihice.

Bărbatul a reușit să iasă din casa cuprinsă de flăcări până la sosirea pompierilor, dar mama lui - care avea probleme locomotorii - a rămas blocată în locuință.

Vecină: „Amărâtă, că a fost tot beteagă, că a avut diabet și băiatul ei îi făcea injecțiile, și el e handicapat. Se zice că din lemne, că din cauza focului, că a făcut focul și a căzut.”

Vecină: „A stat la pat. Atât știu, n-am știut că a luat foc casa."

Pompierii au reușit să stingă focul și să ajungă la femeie, dar aceasta nu mai respira.

Anca Pop, purtător de cuvânt IPJ Maramureș: „După stingerea incendiului, a fost identificat într-o încăpere, pe un pat, cadavrul unui femei de 77 de ani. Corpul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină legală pentru stabilirea decesului."

Fiul victimei a fost dus la spitalul din Sighetu Marmației pentru expertiză psihiatrică, iar polițiștii încearcă să afle dacă individul a pus focul intenționat sau incendiul a izbucnit în urma unui accident.

Bărbatul are și antecedente - în luna mai, a fost acuzat că și-ar fi sechestrat fiica, o tânără în vârstă de 25 de ani. Atunci, tot vecinii au fost cei care au alertat autoritățile, după ce n-au mai văzut-o pe fată zile la rând. Tânăra a fost găsită de polițiști în condiții greu de imaginat, cu răni pe corp.

Vecină: „A fost fata băiatului, nepoata ce a ținut-o aici, dar acum e dusă în Anglia. Nu știu cum de a putut face asta."

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și distrugere.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62409265
Un gălățean era să-și pârlească și casa, odată cu porcul. Cum s-a terminat

Un bărbat din comuna Foltești, județul Galați, a fost la un pas de o tragedie, în timp ce sacrifica porcul pentru sărbători.  

62409264
La un pas de tragedie. Mașina în care se aflau doi soți din Vâlcea și copilul lor de 8 ani a luat foc în mers

O familie din Vâlcea a trecut sâmbătă seară prin momente de groază. Mașina în care se aflau doi soți și copilul lor de 8 ani a luat foc, în timp ce se afla în mers.

62409262
Incendiu lângă un mall din Cluj-Napoca. Toți clienții au fost evacuați, după ce au luat foc materiale depozitate în curte

A fost panică sâmbătă seară, într-un complex comercial din Cluj-Napoca! Toți clienții au fost evacuați, după ce au luat foc mai multe materiale depozitate în curte.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.