Europarlamentar român: „Vom avea rezoluţie pentru intrarea României şi Bulgariei în Schengen în Parlamentul European”

62309556

Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe afirmă, miercuri seară, că va exista o rezoluţie pentru intrarea României şi Bulgariei în Schengen în Parlamentul European, propunerea sa în acest sens fiind aprobată cu prioritate de către Comisia pentru Petiţii.

„Nu putem permite niciunui stat membru să exercite cu rea-voinţă rolul în Uniune în detrimentul altor state”, a transmis europarlamentarul, scrie News.ro.

„E oficial: vom avea rezoluţie pentru intrarea României şi Bulgariei în Schengen în Parlamentul European! Tocmai s-a votat în Comisia pentru Petiţii propunerea mea ca Parlamentul să acţioneze pentru apărarea românilor şi bulgarilor, ale căror drepturi au fost încălcate prin decizia Consiliului din decembrie 2022”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, europarlamentarul USR Vlad Gheorghe.

Potrivit acestuia, „votul Austriei n-a respectat prevederile tratatelor când cancelarul Nehammer a invocat false argumente, prin urmare am cerut ca Parlamentul să meargă până la capăt cu atribuţiile sale şi să întoarcem această decizie”.

„Urmează votul din plen, dar nu sunt motive să ne îndoim că va trece rezoluţia propusă. Asta pentru că propunerea mea a fost acum adoptată cu prioritate, peste toate celelalte puncte de la votul de astăzi. Grupurile europarlamentare şi colegii din Comisie au înţeles că trebuie URGENT să corectăm această nedreptate care vulnerabilizează Uniunea Europeană”, a mai transmis eurodeputatul.

Acesta susţine că „nu putem permite niciunui stat membru să exercite cu rea-voinţă rolul în Uniune în detrimentul altor state”.

„Românii şi bulgarii nu sunt cetăţeni de mâna a doua, iar principiile Uniunii nu pot fi încălcate nicicum, nu contează că are Nehammer alegeri, că are Putin interes să nu fim în Schengen sau că n-avem bască. Aici, la Bruxelles, nu negociem principii şi nu renunţăm să luptăm pentru ceea ce li se cuvine românilor de peste 10 ani: circulaţie liberă în spaţiul unic european, fără cozi, umilinţe, timp pierdut şi bani aruncaţi la frontiere”, a mai afirmat Vlad Gheorghe.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62333601
Cum arată cel mai puternic băiețel din Marea Britanie. Are 10 ani și poate ridica peste dublul greutății sale | FOTO&VIDEO
Un băiețel în vârstă de doar 10 ani s-a făcut remarcat ca fiind „cel mai puternic elev” din Regatul Unit al Marii Britanii.  
62306552
Jens Stoltenberg: "Putin plănuiește și mai mult război", deci statele NATO trebuie să investească 2% din PIB în apărare
Vladimir Putin nu vrea să facă pace în viitorul apropiat, crede secretarul general NATO Jens Stoltenberg, așa că Alianța trebuie să continue cu înarmarea Ucrainei. Asta înseamnă că statele membre trebuie să aloce cel puțin 2% din PIB pentru apărare.
62333595
Fenomenul consumului de droguri în licee ia amploare. Părinții neagă realitatea, iar directorii refuză să vorbească
Acțiunea „Droguri în licee" sau „Medusa", cum a fost numită de polițiștii de la combatarea crimei organizate, a continuat cu noi descinderi.