Medicul Octavian Jurma, despre măsurile valabile de luni: „Încercăm să frânăm un camion”

×
Publicitate

Octavian Jurma, medic și cercetător în Timișoara care a făcut predicții dovedite corecte ale evoluției epidemiei, consideră că măsurile anunțate acum de Guvern au fost luate cu o întârziere de o lună.

Din acest motiv va fi o creștere accelerată a cazurilor de infectare.

Invitat duminică dimineață la Știrile PROTV, Octavian Jurma susține că răspunsul autorităților a fost corect în primul val al pandemiei de coronavirus, dar tardiv în cel de-al doilea, care a lovit cu putere în toată Europa.

„La felul cum a debutat această săptămână avem o accelerație crescută, am avut câteva luni în care epidemia a început să scadă ca urmare a măsurilor, însă pandemia s-a accelerat și a recuperat complet impulsul pierdut, astfel că orice măsură care s-a luat până acum a fost complet înghițită de epidemie” a declarat Octavian Jurma.

Comunicarea epidemiologilor cu populația ar fi fost „inhibată” de autorități, a sugerat specialistul de la Timișoara.

Ca să fiu franc, nu s-au alarmat destul și nu s-au alarmat la timp. Rolul autoritățiloir e să depisteze din timp o problemă de genul acesta, oamenii nu au uneltele necesare să monitorizeze astfel de creștere de asta avem INSP și alte institute, inclusiv cercetători independenți ca mine care monitorizează și avertizează din timp. Faptul că nu se iau măsurile necesare atunci când apar aceste avertismente sau mai rău că se inhibă comunicarea dinspre INSP cum s-a întâmplat după circul acela cu Prefectura de la București și cu indicatorii, acesta nu este un semn bun.

A devenit foarte clar încă din data de 18 octombrie, când rezultatele din Israel au început să devină vizibile că măsurile dure sunt necesare și în al doilea val, așa cum au fost necesare în primul. Am repetat în toată Europa aceleași greșeli din primul val. România, în primul val a luat măsuri dure și la timp, prin urmare noi nu am avut aproape deloc primul val, când ne uităm acum pe curbă nici măcar nu se mai vede în comparație cu cel de-al doilea, dintr-un motiv foarte ciudat pe care eu personal nu reușesc să-l înțeleg, în al doilea val ne-am hotărât să luăm măsuri în urma Europei, nu înaintea ei astfel încât am ajuns în această situație.

Ce se putea face, exact măsurile care au fost anunțate pentru astăzi ar fi trebuit să intre în vigoare cam cu o lună în urmă, ca atunci ar fi avut impactul pentru că ar fi căzut pe un fond descendent și atunci am fi putut să frânăm epidemia cu încercăm să frânăm un camion, dar punem piciorul pe frână doar o dată pe săptămână” a explicat Octavian Jurma.

Măsurile de acum nu s-au luat pe criterii epidemiologice

Măsurile Guvernului de acum, precum carantina de noapte și portul măștii peste tot în țară, ori închiderea piețelor vor aduce o reduce a cazurilor, dar nu o oprirea a epidemiei de COVID-19, atrage atenția Octavian Jurma

„Măsurile de acum vor avea un rezultat similar celor de la începutul lunii octombrie, vor încetini accelerația, dar nu e suficient să încetinim accelerația trebuie să ajungem la zero cum a fost în vară, când accelerația e zero avem acel platou, dar chiar și atunci avem o viteză constată, noi nu ne putem permite să rămânem la 10-15.000 de cazuri pe zi de aceea trebuie aplicate măsuri care să pună frână și să înceapă să se vadă o scădere a acestei accelerații, să vedem accelerații negative doar aceste măsuri ne pot duce la zero, deci trebuie măsuri foarte dure și foarte rapid pentru că cu cât masa de infectați crește cu atât sunt mai greu de oprit aceste valuri.

Mi-e foarte clar că aceste măsuri nu s-au luat pe criterii epidemiologice ci pe criterii de sondaj al opiniei publice. Au văzut că s-a format o opinie publică în favoarea unor decizii mai dure și s-a decis luarea unor măsuri, dar nu sunt suficient de dure populația ar fi acceptat sunt convins și o carantină de două-trei patru săptămâni care să garanteze revenirea la o predictibilitate, oamenii nu mai vor normalitate, ei sunt atât de stresați, astea sunt semnale pe care le primesc și eu din zona de business, s-ar mulțumi și cu o predictibilitate care o poate introduce o perioadă scurtă de lockdown. Însă cu acest măsuri de soft lockdown lumea are impresia că s-au luat măsuri dure, pentru că așa par, însă sunt soft, sunt măsuri care celelalte țări din Europa le-au luat acum două-trei săptămâni. Majoritatea trec acum la măsuri hard-lockdown și văd acum curbele scăzând pentru că le-au luat în zona 21-22 octombrie” a explicat el.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cu ce se ocupă Diana Bulimar după retragere: fosta gimnastă și-a urmat visul
GALERIE FOTO Cu ce se ocupă Diana Bulimar după retragere: fosta gimnastă și-a urmat visul
Citește și...
Amenzi de mii de lei pe DN1C: doi șoferi filmați din aer făcând depășiri periculoase, permise suspendate până la 240 de zile

Doi şoferi au de plătit amenzi în cuantum de mii de lei după ce au fost filmaţi conducând agresiv şi făcând depăşiri periculoase pe un drum naţional din judeţul Cluj. 

O femeie din Constanța, care băuse detergent, s-a aruncat dintr-o ambulanță aflată în mers. O altă salvare a intervenit

O femeie a fost preluată, duminică, de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, după ce a afirmat că a băut detergent în mod intenţionat. 

Incendiul uriaș din Soveja a fost localizat de pompieri. Peste 30 de gospodării afectate, 300 de persoane evacuate

Incendiul din localitatea Rucăreni, comuna Soveja, care a afectat 32 de locuinţe, jumătate arse din temelii, ar fi fost scăpat sub control de o bătrână, a declarat primarul Ionuţ Filimon. Focul a fost localizat, anunță pompierii.

Recomandări
Donald Trump a supraviețuit și celei de-a treia tentative de asasinat. Filmul atacului armat de la Washington

Au fost scene extrem de tensionate la un eveniment la care participa Donald Trump, în sala de recepții din subsolul unui hotel din Washington.

Încă o dronă rusească prăbușită în România, a treia în 24 de ore. SRI confirmă că aceasta avea încărcătură explozivă

Resturile unei a trei drone au fost găsite duminică în județul Tulcea. Potrivit Ministerului Apărării, fragmentele au fost descoperite între localitățile Luncavița și Văcăreni. 

Mii de gospodării din trei județe au rămas fără curent din cauza avariilor provocate de vânt. Ce localități sunt afectate

Mii de gospodării din judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita nu sunt alimentate cu energie electrică, duminică după amiază, din cauza avariilor produse de vânt pe reţeaua de alimentare.