Elevul care a lovit un profesor de 72 de ani într-o sală de clasă din Târgovişte a fost arestat preventiv

62563866

Elevul de clasa a IX-a de la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto din Târgovişte, care a agresat fizic un cadru didactic într-o sală de clasă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

''Pe parcursul zilei de astăzi, 10 octombrie, tânărul de 15 ani, reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile'', a anunţat IPJ Dâmboviţa.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

"Cercetările efectuate au reliefat faptul că, la data de 7 octombrie, în jurul orei 13:30, suspectul, în timp ce se afla în incinta unei unităţi de învăţământ din municipiul Târgovişte, ar fi intrat într-o sală de clasă, unde se desfăşura o oră de curs susţinută de un profesor în vârstă de 72 de ani, iar, pe fondul unui conflict spontan, l-ar fi agresat fizic pe acesta. Ulterior, bărbatul de 72 de ani a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale", preciza IPJ Dâmboviţa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62579714
Ministrul Sănătăţii: Reducem blocajul livrărilor de perfuzabile. Spitalele vor fi aprovizionate constant

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că va fi redus blocajul livrărilor de soluţii perfuzabile şi spitalele vor fi aprovizionate constant.

62581885
Bucureștiul, transformat într-un spectacol al luminii. Balene zburătoare și proiecții spectaculoase la Spotlight 2025

O balenă supradimensionată care zboară în jurul Monumentului Revoluţiei, păianjeni uriaşi care se cațără pe statuia lui Carol I sau libelule luminoase care ies din Parcul Kretzulescu spre Victoriei.

62581886
Bărbatul care voia să-și dea foc cu tot cu mașină în Timișoara: „Ați avut noroc că n-am avut mitraliera să vă împușc pe toți”

S-au derulat scene șocante în Timișoara. Un bărbat a intrat într-o benzinărie, a turnat carburant pe el şi pe maşina sa şi a ameninţat că va da foc. L-au oprit agenții de securitate înainte să provoace un incendiu de proporții.

Recomandări
Luca niculescu agerpres
Încep audierile miniștrilor guvernului PSD-Luca Niculescu. Votul pentru învestire va avea loc mâine

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Shutterstock oameni pe strada bucuresti centrul vechi
La ce visează românii. Siguranța financiară a familiei și renovarea locuinței, pe primele locuri. De ce amână planurile

Bani, o casă bună, propria afacere sau mai mult timp pentru familie. Sunt planuri pe care mulți dintre noi le au, dar pe care le amână cu anii.  

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.