Efect neașteptat al pandemiei: Instituțiile statului au fost digitalizate. Oamenii pot plăti taxele online

×
Publicitate

În tot răul, sunt şi părţi bune. Pandemia i-a forţat pe mulţi primari să digitalizeze, în sfârşit, serviciile din administraţie. Acum, în loc să stea la cozi şi să bată drumul de la un ghişeu la altul, oamenii pot plăti on line taxe şi impozite.

În unele locuri, şi răspunsurile autorităţilor pentru cetăţeni vin tot prin intermediul internetului.

Avize de mediu, certificate de urbanism sau indemnizaţii sunt documente pentru care orice român a făcut măcar un drum până la Primărie. În Timişoara, de exemplu, 35 de astfel de documente pot fi accesate acum online pe site-ul instituţiei.

Robert Kristof, city manager Primăria Timișoara: "Intră pe acea aplicaţie, pe platformă. Completează o cerere, o depune. Dacă totul este în ordine, primeşte tot online documentul solicitat."

La Primăria Ghiroda, tot din Timiş, documentele se trimit on-line. Nu toate răspunsurile vin însă la fel. Când este nevoie de semnătura fizică a funcţionarului se apelează la serviciile poştei.

Lavinia Rumega, localnica: Este foarte bine, mult mai uşor, mult mai puţin timp pierdut pe drumuri .
Reporter: Înainte, de exemplu, cât timp pierdeaţi zilnic să veniţi la primărie?
Reporter: Se pierde destul de mult timp, o oră, să zic poate două, pe zi.

Ionuț Stănușoiu, primarul comunei Ghiroda: "Am simţit ca mulţi oameni prefera varianta aceasta. Tocmai de aceea lucrăm la platforma informatică finală."

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62130648
Ce au observat vecinii lui Costin Mărculescu înainte ca acesta să fie găsit mort în casă

Impresarul Costin Mărculescu, un obişnuit al lumii mondene, a fost găsit mort în baia apartamentului în care locuia. Câţiva prieteni şi-au dat seama că s-a petrecut ceva rău, după ce nu le-a mai răspuns la telefon câteva zile.

62130652
Guvernul a decis: Starea de alertă se prelungește cu 30 de zile. Ce măsuri se aplică din 15 iunie

Joi seară, Guvernul s-a reunit într-o şedinţă, pentru a analiza măsurile care vor fi luate după 15 Iunie. În discuţie a fost prelungirea stării de alertă cu încă o lună, dar cu mai multe măsuri de relaxare.

62127342
Testarea bucureștenilor pe Arena Națională, blocată de DSP. Anunțul Gabrielei Firea

Testarea începută în București pe Arena Națională, la inițiativa primăriei, a fost blocată de Direcția de Sănătate Publică pentru lipsa unui aviz.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.