După 15 ani între gratii, Bolik, ursul refugiat în România, ar putea câștiga un concurs internațional. Premiul este uriaș

×
Publicitate

Un urs, salvat din Ucraina odată cu izbucnirea războiului și găzduit la noi de rezervația Liberty din Zărnești, a ajuns celebru în urma unei competiții internaționale dedicată animalelor cu personalitate.

Bolik, care are o poveste incredibilă, este în finala concursului organizat de Societatea Mondială pentru Protecția Animalelor, alături de un elefant, un jaguar, un cimpanzeu și un furnicar.

Bolik este acum un urs fericit, dar nu a fost întotdeauna așa. A crescut și trăit 15 ani într-o cușcă betonată de nouă metri pătrați, pe terasa unui hotel, unde era admirat de turiști. Izbucnirea războiului a însemnat pentru el o nouă șansă: mai multe organizații de protecția animalelor au militat pentru el și a fost adus la Sanctuarul de Urși din Zărnești.

Paula Ciotloș, Asociația "Milioane de prieteni": "Cușca aceea a trebuit să fie distrusă ca să poată fi scos. Ușita aia mică, pe care a avut-o când a fost băgat înăuntru, nu mai era suficientă".

Când a ieșit în natură îi era teamă să calce pe iarbă. Se învârtea în jurul unui singur copac, pentru că nu îndrăznea se meargă pe o distanță mai mare.

Bolik a fost mutat împreună cu alți urși după un an și câteva luni, în care a stat singur într-un țarc. Și asta pentru că primul pas a fost să se obișnuiască cu libertatea, cu natura, iarba, pădurea și tot ce îl înconjoară aici.

Acum se bucură de aproape 70 de hectare de pădure, alături de alți 100 de frati. Felul său de a fi l-a adus în finala unui concurs internațional care premiază personalitatea unică a necuvîntătoarelor, organizat de Societatea Mondială pentru Protecția Animalelor.

Paula Ciotloș, Asociația "Milioane de prieteni": "Este foarte foarte jucăuș, este foarte blând, e un blănos mare și blând și jucăria lui preferată este un băț. Își gasește jucării peste tot, le aruncă, le întoarce, se bagă pe sub ele, sare peste ele".

Bolik concureaza cu un elefant, un jaguar, un cimpanzeu și un furnicar. Ca să fie declarat câștigător, Bolik are nevoie de voturile noastre pe platforma World Animal Protection.

Cristina Lapis, Asociația "Milioane de prieteni": "Timp îndelungat s-a mișcat doar pe ciment, fiindu-i frică să pună labele pe iarbă, acum aleargă liber. A devenit un simbol al libertății și al solidarității noastre față de ucraineni, nu numai față de oameni ci și fată de animalele care suferă acolo".

Premiul este de 10.000 euro, bani care vor ajunge la "locul de resedință" al câștigătorului și cu care vor fi îngrijite animalele de acolo.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62375019
O mașină a luat foc pe Autostrada Bucureşti - Piteşti. Nu sunt victime | FOTO

Pompierii din Argeş au intervenit, miercuri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o maşină pe Autostrada Bucureşti - Piteşti.    

62375025
Reacția taximetristului care a transportat-o pe Loredana, când a văzut geamantanul în care era cadavrul Alinei

Tânăra de 18 ani care și-a ucis cea mai bună prietenă la Mangalia și-a recunoscut fapta și le-a povestit anchetatorilor tot ce s-a întâmplat în noaptea crimei, sperând la o pedeapsă mai blândă, așa cum a văzut că se întâmplă în filme.

62375018
„Nu m-am spălat pe cap cu șampon de doi ani”. O femeie susține că părul ei nu a arătat niciodată mai bine

O studentă susține că folosește doar apă pentru a-și spăla părul. Ea spune că a constatat că șampoanele și balsamurile obișnuite îi provocau mâncărimi la nivelul scalpului

 

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.