Astfel, a fost reglementat bagajul personal pe care îl vom putea lua în cabină fără cost suplimentar, iar tariful pentru cel de mână trebuie afișat de la bun început. Copiii sub 14 ani vor primi automat și gratuit locuri lângă părinți.

Companiile vor afișa prețul complet al zborului

Conform noilor norme, din octombrie anul viitor, companiile aeriene trebuie să afișeze prețul zborului cu tot cu bagajul de mână de la începutul procesului de rezervare.

Corespondent PROTV: „Este vorba despre bagajul de mână, pe care îl putem pune în compartimentul de sus, și o geantă care poate avea dimensiuni similare, cu condiția să încapă sub scaunul din fața noastră.”

Aceasta din urmă nu trebuie să depășească 40 de centimetri înălțime, 30 lățime și 15 adâncime. În timp ce fiecare companie urmează să stabilească dimensiunea sau greutatea bagajului de sus.

Rambursările vor fi făcute în șapte zile

În cazul zborurilor întârziate sau anulate, cererile de rambursare vor trebui soluționate în maximum 7 zile calendaristice, iar compensațiile, care pot ajunge la 600 de euro, în cel mult 30.

Femeie: „Încă nu ne-au rambursat și a trecut aproape o lună.”

Bărbat: „Nici până în ziua de azi nu am primit răspuns și au trecut vreo 2 ani de la un incident.”

Apoi, pentru copii sub 14 ani, părinții nu vor mai plăti în plus ca să aleagă locuri alăturate.

Bărbat: „Facem un cost adițional de vreo 50-60 de euro, pe călătorie. În avion mai cerem dacă se poate să facem schimb de locuri.”

Pasagerii vor primi despăgubiri pentru refuzul îmbarcării

Normele vizează și situația în care compania aeriană vinde mai multe bilete decât locurile din avion.

Ștefan Mușoiu, membru în comisia pentru transport din Parlamentul European: „În cazul refuzului la îmbarcare sunt despăgubiți. Pasagerul are posibilitatea să achiziționeze un bilet de la orice altă companie aeriană și poate să fie despăgubit cu până la 4 ori valoarea biletului inițial.”

Marius Popescu, președintele Asociației Aeriene Românești, Carpathia: „Nu putem spune că este cea mai bună veste, însă putem spune că era nevoie de anumite reglementări.”

Contactați pentru un punct de vedere, reprezentanții companiei Ryanair au transmis că modificările vor fi adoptate și că deja oferă gratuit, în tariful de bază, un bagaj de mână personal care depășește dimensiunile prevăzute.

Iar reprezentanții Wizz Air și-au exprimat îngrijorarea că mai multe elemente din acest pachet de măsuri ar putea crește costurile pentru călători. Totodată, spun că oferă de mai mult timp, gratuit, loc automat lângă însoțitor copiilor sub 14 ani.