Două șosele importante din România sunt amenințate de alunecări de teren după ploile abundente. Situația este monitorizată

×
Publicitate

Două șosele importante din țară sunt amenințate de ploile din ultima perioadă. O alunecare de teren s-a produs pe drumul expres Craiova-Pitești, iar o alta pune în pericol DN1, în zona Comarnic.

Deocamdată nu sunt restricții de circulație, dar problemele trebuie rezolvate urgent, în ambele cazuri.

Rampa unui pod de pe drumul expres Craiova-Pitești a luat-o la vale. Alunecările de teren au loc la intersecția cu șoseaua spre localitatea Spineni, județul Olt. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a decis că, pentru moment, nu se impun restricții de viteză sau tonaj, însă a luat măsuri pentru ca problemele să nu se agraveze.

Cristi Tudor, reprezentant DRPD Craiova: „Am notificat constructorul, drumul fiind în garanție, intervenția se va face și remedierea acestor deficiențe pe banii constructorului, avem garanție de 10 ani după darea în trafic va face lucrările de protecție, astfel încât acestea să nu afecteze cumva partea carosabilă."

Constructorul a anunțat că va începe consolidarea, imediat ce vremea o va permite. Riscul ca astfel de probleme să mai apară este mare, dacă ploile continuă, pentru că suprafața înclinată artificial este nouă și nu a fost plantată iarbă acolo.

Situație monitorizată pe DN1, în zona Comarnic

Și DN1 este atent monitorizat de autorități, după ce, în urmă cu câteva zile, în zona Comarnic, a avut loc o alunecare de teren.

Localnică: „Aveai impresia că a fost un accident foarte mare, că a coborât piatră cu totul și s-a dus la vale."

Mașinile pot circula normal, însă nu trebuie să se apropie de parapetul de pe marginea drumului.

Corespondent Știrile PRO TV: „După cum vedeți, surparea s-a produs exact sub șosea, unde s-a format un gol, care se poate mări. Constructorul centurii Comarnic încearcă să oprească alunecarea de teren cu acest zid de piatră. Este o soluție provizorie, pentru a pune în siguranță traficul, cel puțin pentru moment."

Virgiliu Nanu, președinte CJ Prahova: „Intervenim rapid astfel încât să nu se accentueze această alunecare."

Autoritățile spun că problema va fi rezolvată înainte de sărbători, atunci când traficul în zonă va fi unul de coșmar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62597587
Cum s-a petrecut tragedia din Tenerife în care doi români și-au pierdut viața. Turiștii au ignorat steagul roșu

Doi români au murit în insula Tenerife, după ce un val uriaș a măturat o piscină naturală în care se aflau mai mulți turiști.

62597590
Un tânăr a ajuns la Spitalul Județean din Galați cu o infecție severă. După ce a fost operat s-a supărat pe medici

Încrederea oarbă în inteligența artificială face tot mai mulți pacienți să pună la îndoială competențele medicilor.

62495951
Încă o zi liberă, de data asta numai pentru părinți. Proiect de lege adoptat de Senat

Senatul a adoptat tacit, luni, propunerea legislativă privind declararea zilei de începere a anului școlar pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial, drept zi liberă pentru părinți.

Recomandări
Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.

Ag
Momentul în care un polițist din Argeș, cântăreț în timpul liber, sare de pe scenă și salvează viața unui spectator | VIDEO

Un poliţist care în timpul liber este cântareţ de muzică populară şi-a înterupt recitalul pe care îl susţinea în timpul evenimentului „Toamna piteşteană” după ce a observat că unui bărbat din public i s-a făcut rău.