Românce, obligate să se prostitueze în Italia, salvate după un mesaj pe Facebook. Ce a făcut cel care l-a primit

×
Publicitate

Două românce sechestrate și obligate să se prostitueze în Italia au fost salvate din mâinile proxeneților după ce una dintre ele a cerut, pe internet, ajutorul șefului de post din satul ei natal.

Polițistul din Hulubești, Dâmbovița, a declanșat o adevărată operațiune internațională. Iar femeile au fost salvate din mâinile unor conaționali, care au ajuns în arest.

Agentul șef de poliție Ionuț Machedon a primit un mesaj de la tânăra care îi cerea ajutor pe 26 februarie. Femeia îi mărturisea că trece prin clipe de coșmar. Nu cunoaște nici limba italiană, iar proxeneții o băteau și o obligau să întrețină relații sexuale cu diverși indivizi.

Reporter: Ce v-a spus?

Ag. șef de poliție Ionuț Machedon, șef de post Hulubești: Că vrea să fie ajutată, vrea să ajungă acasă în condiții bune și că aș fi singura persoană care ar putea-o ajuta, pentru că nu are încredere în altcineva. Era închisă, nu putea să părăsească locația, se temea pentru viața ei”.

Proxeneții câștigau 1.000 de euro pe zi de pe urma celor două femei

Polițistul și-a anunțat superiorii, iar Brigada de Combatere a Crimei Organizate a luat legătura cu omologii din Italia. La descinderea care a urmat în orașul Tripoli, două femei au fost găsite în casă și eliberate. Una era însărcinată, anunță presa italiană.

Amândouă fuseseră sechestrate de doi români, originari din Târgoviște. Bărbații le obligau să se prostitueze și racolau clienți prin intermediul unor site-uri de profil.

Ana Maria Liță, purtătorul de cuvânt al IJP Dâmbovița: ”Ar fi fost sume de până la 1.000 de euro pe zi”.

Cei doi indivizi, de 35 și 37 de ani, sunt acuzați de trafic de persoane, și se află acum în arestul poliței din Termoli, Italia.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Două tinere din Dâmboviţa, de 20 şi 22 de ani, care ar fi fost sechestrate şi obligate să se prostitueze în localitatea italiană Termoli de către doi bărbaţi din Târgovişte, au fost salvate în urma cooperării poliţiştilor români cu cei din Peninsulă.

''La data de 26 februarie, prin intermediul unei reţele de socializare, şeful Postului de Poliţie Hulubeşti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a fost sesizat de către o tânără, de 20 de ani, din localitate, cu privire la faptul că se află pe teritoriul Italiei, fiind sechestrată şi obligată să se prostitueze. Ulterior, a fost informată Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Dâmboviţa, care, împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, a semnalat Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - IGPR'', se arată într-un comunicat al IGPR.

Astfel, în urma demersurilor întreprinse, la data de 28 februarie, organele judiciare din Italia s-au deplasat în localitatea Termoli, unde au identificat victimele, şi anume două femei, de 20 şi 22 de ani.

Acestea ar fi fost obligate să se prostitueze de către doi bărbaţi, în vârstă de 37 şi 35 de ani, ambii din municipiul Târgovişte.

Totodată, cele două femei ar fi fost agresate fizic şi ameninţate.

Din cercetările ulterioare şi cu ajutorul bunurilor descoperite, printre care bani şi telefoane mobile, s-a stabilit că activitatea infracţională a celor doi se desfăşura la un nivel avansat.

Prin intermediul site-urilor online, cei doi ar fi făcut publicitate activităţii de prostituţie din apartamentul din Termoli şi ar fi primit, personal sau prin transfer bancar, contravaloarea serviciilor sexuale, care ajungea inclusiv la 1.000 euro pe zi.

Victimele s-ar fi deplasat pe teritoriul Italiei, pentru a găsi un loc de muncă.

Cei doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv, pe teritoriul Italiei.

În prezent, la nivelul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, sub coordonarea unui procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Dâmboviţa, sunt efectuate cercetări, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Doar persoanele cu IQ ridicat pot descoperi în 13 secunde litera care nu se potrivește

Ce modalitate mai bună de a începe săptămâna decât cu niște exerciții pentru creierul tău. S-ar putea să simți că te-ai distrat puțin prea mult în acest weekend și că îți este greu să te concentrezi la muncă.

Viteză de autostradă pe o șosea unde limita e de 30 km/h. Un cuplu s-a trezit cu o cisternă cu ciment în sufragerie

Un cuplu din județul Sibiu s-a trezit cu o cisternă încărcată cu ciment în sufragerie. Locuința a fost serios avariată, dar oamenii sunt bucuroși că au scăpat cu viață.

Panică la o fermă din Mureș. Cinci porci au fost omorâți de un urs, deși animalele erau protejate de două garduri electrice

A fost panică la o fermă din comuna Glodeni, județul Mureș. Cinci porci au fost omorâți de un urs, deși animalele erau protejate de două garduri electrice.

Recomandări
Planul pentru cel mai negru scenariu la Cernavodă. Autoritățile vor să aducă apă cu cisterna dacă Dunărea scade la un metru

Guvernul anunță noi măsuri pe Dunăre prin care să asigure în viitor suficientă apă pentru răcirea reactoarelor centralei de la Cernavodă.

Reacția lui Nicuşor Dan la dezvăluirile despre șeful SPP Lucian Pahonțu: „Nu e în această situaţie”

Nicuşor Dan respinge acuzaţiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonţu, menţionând că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989 sau ulterior.

Imaginile surprinse de salvatori cu nava scufundată în mare, lângă Sfântu Gheorghe. „Au spus doar că au avut un incendiu”

Operațiune dramatică de salvare în Marea Neagră, după ce o navă comercială sub pavilionul Republicii Dominicane a luat foc și s-a scufundat în zona economică exclusivă a României.