Doi vameși maghiari, arestați după ce au cerut unui șofer de TIR să plătească 1.500 de euro ca să poată ajunge în România

62391732

Parchetul Regional de Investigații Debrețin cercetează doi polițiști de frontieră, care au fost arestați pentru luare de mită, scrie publicația maghiară Nepszava.

Cei doi vameși i-au cerut unui șofer de TIR 1.500 de euro pentru a-l lăsa să treacă granița în România. Ei au fost arestați la scurt timp după eveniment.

Polițiștii de frontieră efectuau servicii de gestionare a pașapoartelor la punctul de trecere a frontierei Ártánd în octombrie 2022, când într-o seară, la ora 23:00, un camion german a solicitat ieșirea din Ungaria spre România.

Șoferul i-a predat documentele polițistului de frontieră, care, după ce a tras autovehiculul deoparte, a spus că a observat atât de multe deficiențe în actele vehiculului încât va trebui să plătească o amendă de aproape 4.000 de euro, iar apoi i-a sugerat că „s-ar putea rezolva cu 1.500 de euro”.

Șoferii din echipaj care au solicitat trecerea au contestat neregulile aduse în discuție de polițiști și nu au vrut să plătească. Ei au spus că au doar doar 500 de euro.

Cu toate acestea, unul dintre suspecți i-a informat că, dacă nu plătesc, nu pot ajunge în România. Atunci șoferii au sunat la poliție.

După două ore de așteptare, la sugestia polițiștilor, șoferii le-au dat 300 de euro și 70.000 de forinți și, cu toate acestea, au mai fost amendați cu 200 de lei. După ce au primit banii, camionul a putut să treacă granița.

În acel moment au apărut mascații, iar cei doi vameși au fost reținuți și, în urma audierii, au fost arestați.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62391707
Șeful ISCTR Cluj, reținut de DNA pentru șpăgi. Este finul lui Gabriel Oprea
Șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier Cluj a fost reținut de procurorii DNA. Este vizat de acuzații de luare de mită, dar și de bănuiala că ar fi divulgat informații nepublice.
62391702
De ce sunt cercetați polițiștii din Neamț care au constatat decesul Sharei, fata drogată de tânărul cunoscut pe internet
Șase polițiști din județul Neamț sunt cercetați disciplinar în cazul tinerei de 16 ani din București, care a murit la sfârșitul lunii iulie în locuința unui prieten din județul Neamț.
62391646
Gestul făcut de DJ Lalla cu puțin timp înainte să moară. Cum arată ultimele clipe de viață ale Laurei Roșca
Polițiștii au exclus varianta că Laura Roșca a fost agresată înainte de a muri. Rămân așadar celelalte două ipoteze: accident sau sinucidere.