Doi tineri care au plecat pe munte în colanți au fost găsiți de salvamontiști îmbrățișați. „Ne-au șocat”

62340134
Facebook.com

Salvamontiștii din Neamț au recuperat doi tineri pe care i-au găsit la limita supraviețuirii. Erau în colanți și cu „gleznele goale” la aproape 2000 de metri altitudine. Operațiunea de salvare a avut loc cu câteva ore înainte de slujba de Înviere.

Apelul de urgență a venit sâmbătă după amiază. Tinerii abia mai puteau să vorbească de frig și nu au reușit să ofere coordonatele exacte. Șeful Salvamontului din Neamț care a participat la operațiunea de salvare a scris ulterior pe Facebook că atât el cât și colegii lui au fost șocați când i-au găsit pe cei doi tineri. Erau îmbrăcați în colanți cu gleznele goale, îmbrățișați și abia mai puteau vorbi.

„După Hegel instinctul reprezintă o gândire inconștientă, lipsită de reflecție. Această gândire în actul creației a programat procesele care asigura supraviețuirea, reproducerea și bineînțeles dezvoltarea speciilor. Cel mai puternic instinct uman ar trebuie să fie instinctual de autoconservare. Spun ar trebui, fiindcă o dată cu evoluția tehnologică acest instinct pare că se pierde”, și-a început povestirea șeful Salvamont Neamț, Raul Papalicef.

Salvatorii se pregăteau să meargă la Înviere 

În jurul orei 19:00 când salvatorii se pregăteau să plece la familii și să se pregătească de slujba de Înviere, a sunat telefonul de urgență.

„Și a sunat telefonul, cu sunetul specific al Dispecaratului Salvamont, sunetul pe care după ani de zile de operațiuni începi să-l urăști în serile pe care vrei să le petreci în familie. Sunetul care de obicei nu aduce nimic bun la ore târzii sau cel mult încă o provocare din acelea cărora le-am uitat și numărul și zilele și anii. Doi tineri epuizați, uzi și înghețați în zona Vf. Toaca. Convorbirea și datele ușor confuze … au urcat din Durău și vor să coboare tot acolo dar nu mai sunt în stare. (...) Trebuie să intervenim rapid pentru a evita…o noapte foarte lunga”, a povestit, pe Facebook, şeful Salvamont Neamţ, Raul Papalicef.

Turiștii nu s-au informat cu privire la traseu

Acesta a explicat că cei doi turişti au plecat din Durău în jurul orelor prânzului şi, deşi au trecut prin faţa bazei salvamont, nu s-au informat cu privire la traseu, lăsându-se ghidaţi de telefonul mobil.

„Undeva în zona Lespeci au fost găsiți. Uzi, înghețați ținându-se în brațe pentru a-și păstra măcar ultimele senzații de căldură. Cât privește echipamentul cu care vroiau să supraviețuiască unei ture pe munte în apropierea altitudinii de 2000 de metri asta, într-adevăr, ne-a șocat. Am văzut multe într-o viață petrecută în sfera operațiunilor de salvare, dar să te aventurezi în imperiul ghețurilor în colanți și cu glezna goală”, a scris pe Facebook șeful Salvamont Neamț, Raul Papalicef.

„Au urcat în 7 ore, șapte ore de chin, șapte ore care îi apropia cu fiecare minut scurs de un deznodământ tragic. În final au luat o singura decizie înțeleaptă. Au sunat la Dispeceratul Salvamont când încă mai aveau putere să vorbească și să se mai miște. Oamenii salvează oameni!, a mai scris Raul Papalicef.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Incendiu la un bloc din Mediaș. Aproape 100 de persoane au fost evacuate în ziua de Paște | GALERIE FOTO

Un incendiu a izbucnit, duminică, la un apartament dintr-un bloc din Mediaș. Pompierii l-au lichidat.

Șofer care circula cu 161 de kilometri la oră, oprit în Tulcea. Ce măsuri au luat polițiștii

Un șofer care circula cu 161 de kilometri pe oră a fost oprit în Tulcea, iar polițiștii i-au reținut permisul. Bărbatul de 42 de ani nu mai are dreptul să conducă patru luni.

Ciobanul din Dolj care a înjunghiat mortal un client care voia un miel a fost reținut. Ce s-a întâmplat de fapt între ei

Bărbatul care a înjunghiat mortal un altul, sâmbătă, în timpul sacrificării unui miel, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor, anchetatorii stabilind că fapta ar fi avut loc în urma unui conflict spontan între cei doi.

Recomandări
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.

SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.