Doi bărbați au înjunghiat oameni la întâmplare. Au început de la un local și au ajuns în casa unor localnici

×
Publicitate

Doi bărbați din Covasna au fost arestați preventiv, după ce într-o singură noapte, au comis un lung șir de violențe, printre care și două tentative de omor. Ambii erau băuți, iar unul ar fi consumat și droguri, potrivit anchetatorilor.

Corespondent Știrile ProTV: „Prima dată, cei doi indivizi, de 22 și 33 de ani, au făcut scandal într-un local din comuna Ghelința.

Acolo au bătut și înjunghiat un bărbat, apoi l-au lovit, amenințat cu briceagul și jefuit pe un prieten al acestuia, care îi sărise în apărare.

La final, cei doi au fugit și au oprit un șofer pe stradă, cerându-i să-i plimbe prin sat.

Au zărit un om pe marginea drumului și l-au atacat, fară niciun motiv.

Bătut și înjunghiat, cel care le-a devenit victimă se află și acum în spital și are nevoie de o lungă perioadă de refacere.

Aventura agresorilor a continuat când au intrat într-o casă, unde avea loc o petrecere.

Speriați, oamenii au reușit să-i dea afară și, în cele din urmă, polițiștii i-au prins și i-au încătușat. Indivizii sunt în arest, cercetați pentru comiterea a șapte infracțiuni cu violență la care se adaugă tulburarea ordinii publice.”

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62573166
Sindicatele acuză Ministerul Educației de dezinformare. Profesorii cer clarificări privind calculul sporurilor salariale
Federațiile sindicale din învățământ acuză Ministerul Educației de dezinformare și solicită acces la raportul Curții de Conturi, contestând modul de calcul al sporului de suprasolicitare neuropsihică aplicat profesorilor.
62582841
Adolescenții jefuiți pe stradă de tâlhari cu cagule, în Cluj-Napoca. I-au amenințat cu cuțitul și le-au luat trotinetele
Doi adolescenți din Cluj-Napoca au fost amenințați cu un cuțit de către indivizi cu cagule care le-au furat apoi trotinetele. Unul dintre copii a cerut imediat ajutor polițiștilor. Agenții îi caută acum pe suspecți.
62582853
Doi muncitori din Sri Lanka, răniți după ce mașina lor a lovit un stâlp și a rupt un gard. „E și ziua mea, ăsta e cadou”
Doi muncitori străini au fost răniți marți dimineață într-un accident petrecut în județul Dolj. Autoturismul în care se aflau a ieșit de pe șosea și a izbit în plin un stâlp.