Polițiștii din Olt au capturat un fugar extrem de periculos: românul, urmărit pentru tentativă de omor asupra unui carabinier

×
Publicitate

Polițiștii din Olt au prins un individ deosebit de periculos, căutat de autorităţile italiene. Românul a evadat din arestul la domiciliu din Milano şi era dat în urmărire prin Interpol.

Tânărul a încercat să omoare un carabinier în Peninsulă şi a furat trei maşini. Inclusiv un elicopter a fost ridicat atunci pentru găsirea fugarului, dar fără succes.

În urmă cu o săptămână, tânărul de 25 de ani era arestat la domiciliu în Milano pentru furt calificat.

A ieșit însă din casă, a furat o maşină şi a gonit spre autostrada A4, din nordul Peninsulei.

A fost reperat imediat de carabinieri, la o cafenea de pe șoseaua de mare viteză, iar polițiștii au încercat să îl oprească.

Individul a fugit cu maşina şi, în goana lui, l-a lovit în plin cu autoturismul pe şeful patrulei.

Apoi a abandonat vehiculul şi a furat alte două mașini. La ultima, i-a explodat un cauciuc, aşa că a luat-o la fugă pe câmp. Deşi a fost căutat inclusiv cu un elicopter, a reuşit să dispară.

Știind că este căutat de Interpol, românul venit în ţară, unde a mers spre casă, în judeţul Olt.

Stela Toader, mama suspectului: ”A zis că a venit acasă. el mie nu îmi spunea ce face. Nu era trist, de trist nu era. Nu a știut nimica, pe cuvânt, până l-a luat de a zis hai să te iau la post să retragi o plângere”.

Apropiaţilor, tânărul le spunea că munceşte în străinătate.

Poliţiştii români, informații de colegii italieni, l-au filat și l-au prins în trafic.

Ionuț Mitrică, purtător de cuvânt IPJ Olt:
”Operațiunea a presupus o mobilizare amplă a efectivelor de poliție, desfășurată în baza unui schimb operativ permanent de date și informații prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională și Biroului Atașatului de Afaceri Interne al României în Italia”.

Bărbatul a fost reţinut. În curând vor fi începute procedurile de extrădare în Italia, unde i se aduc acuzaţii grave - tentativă de omor comisă asupra unui polițist italian aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, tâlhărie calificată, evadare și alte infracțiuni cu violență.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62355775
J.P. Morgan și mari bănci din România finanțează cu 620 milioane euro proiectele strategice ale Nuclearelectrica

Nuclearelectrica şi sindicatul bancar constituit şi condus de J.P. Morgan SE au semnat miercuri două acorduri de finanţare, în valoare totală de 620 milioane de euro.

62306213
Trei bărbați din Arad au efectuat zeci de tranzacții ilegale de 400.000 de lei, folosind carduri furate

Trei bărbaţi din Arad au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi sunt cercetaţi în legătură cu 48 de tranzacţii financiare frauduloase făcute la începutul anului, cu un prejudiciu de aproximativ 400.000 de lei.

62519795
Proiect: Preț maxim de 3 lei pentru apa la 500 ml vândută în aeroporturi și gări. Amenzi uriașe pentru încălcarea legii

Apa la 500 ml vândută în aeroporturi și gări va avea un preț maxim de 3 lei, cu toate taxele incluse, potrivit unui proiect de lege. Amenzile pentru încălcarea prevederilor pot ajunge și la 25.000 de lei.

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Sorin grindeanu 2026 2
PSD, decizia finală referitoare la premierul desemnat, Luca Niculescu. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o conferință de presă că social-democrații ar putea susține Guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu, dacă vor fi îndeplinite două condiții.

Vlcsnap 2026 10 08 13h36m50s667
Noi detalii în cazul româncei ucise în UK cu 78 de lovituri de cuțit. Ce a spus criminalul obsedat de „Dexter”

O româncă de 24 de ani, stabilită în Marea Britanie, a fost ucisă macabru cu 78 de lovituri de cuțit de un student la criminalistică.