O judecătoare din București ar fi blocat timp de patru ani tragerea la răspundere a unor inculpaţi pentru tentativă de omor

61994246
Agerpres

O judecătoare de la Tribunalul București a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru abuz în serviciu, după ce a întârziat aproape cinci ani să redacteze motivarea într-un dosar în care 4 indivizi au fost condamnați pentru tentativă de omor.

'Inculpata nu a respectat prevederile normelor de procedură penală și a omis să redacteze, în decursul a mai bine de patru ani, o sentință penală pronunțată la 1 septembrie 2020, nerespectând cu bună știință termenul de 30 de zile prevăzut de art. 406 alin. 3 Cod procedură penală, încălcând astfel prevederile art. 8 din Codul de procedură penală. Prin acest comportament a fost împiedicată tragerea la răspundere penală, începând de la 1 octombrie 2020 și până în prezent, a patru inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, în stare de recidivă post-executorie', spune Parchetul într-un comunicat de presă.

Procurorii susțin că faptele judecătoarei Monica Claudia Cipariu, care ar fi omis cu rea-credință redactarea hotărârii, deși a fost sancționată disciplinar pentru săvârșirea abaterii disciplinare de 'neredactarea hotărârilor judecătorești, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege', ar fi afectat grav dreptul a două persoane vătămate la soluționarea cauzei cu celeritate și într-un termen rezonabil - drept prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și art. 20 din Constituția României.

În dosarul în care judecătoarea a refuzat să redacteze motivarea, patru bărbați au fost condamnați la pedepse între 5 și 12 ani de închisoare. Aceștia s-au aflat sub măsura arestării preventive, a arestului la domiciliu și, ulterior, a controlului judiciar până la data de 17.01.2020, după care au fost lăsați în libertate. După această dată, unul dintre inculpați a comis mai multe infracțiuni de furt, fiind condamnat în alte două dosare, potrivit Agerpres.

În luna iunie a acestui an, Inspecția Judiciară a deschis o anchetă împotriva judecătoarei Monica Claudia Cipariu, după ce s-a constatat că nu a redactat la timp 821 de hotărâri judecătorești, cea mai veche fiind pronunțată la data de 3 noiembrie 2015.

De asemenea, judecătoarea a mai fost sancționată disciplinar pentru întârzieri mari în redactarea soluțiilor din dosare.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62578523
Un cămătar a cerut 130.000 de euro de la o fostă victimă, drept despăgubire pentru anii de detenție. Ce a urmat

O operațiune a procurorilor Parchetului General a culminat cu arestarea a doi indivizi, acuzați de șantaj și răzbunare pentru ajutorul dat justiției de un bărbat.

62581838
Pilotul bărcii răsturnate în Golful Musura, trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Patru oameni au murit

Militarul care ar fi provocat în vară tragedia din Golful Musura, când barca de agrement pe care o pilota s-a rasturnat și a provocat moartea a patru pasageri, a fost trimis în judecată.

62581764
Președintele CCR: „Securitatea fără libertate este tiranie, iar libertatea fără securitate este haos”

Preşedintele CCR, Simina Tănăsescu, a afirmat, vineri, în cadrul unui eveniment organizat de Asociaţia Română de Drept Constituţional, că securitatea fără libertate este tiranie, iar libertatea fără securitate este "haos".

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.