Doi adulţi şi un copil, găsiţi morţi în localitatea Vaideeni, Vâlcea. S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

62386155
Shutterstock

Doi adulţi şi un copil au fost găsiţi morţi, luni seară, în localitatea Vaideeni din judeţul Vâlcea, ei fiind, cel mai probabil, intoxicaţi cu monoxid de carbon.  

„La data de 25 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Horezu au fost sesizați despre faptul că, 3 persoane au fost găsite în stare de inconștiență într-o locuință din localitatea Vaideeni.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat trei persoane decedate, stabilind că este vorba de un bărbat de 32 de ani, o femeie de 26 de ani și un minor de 7 ani, toți din localitatea Vaideeni, posibil intoxicate cu gaz.

La fața locului s-a deplasat şi un echipaj medical din cadrul S.A.J. Vâlcea, care din păcate, a constatat decesul celor 3 persoane.

Trupurile neînsuflețite au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă”, conform unui comunicat transmis de ISU Vâlcea.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62413191
Masă de Crăciun cu mâncăruri tradiționale românești, la Ambasada Britanică din București. Au dat noroc cu chiftele VIDEO

Ambasada Britanică la Bucureşti a organizat de Crăciun o masă cu mâncăruri tradiţionale româneşti pentru diplomaţii britanici.

 

62413189
Sute de români petrec Crăciunul în aeroport sau pe drumuri după ce Lufthansa a anulat zeci de zboruri fără nicio explicație

Câteva sute de români din Germania care veneau acasă de sărbători își petrec Crăciunul în aeroport sau pe drumuri, după ce compania Lufthansa a anulat zeci de zboruri, cel mai probabil din lipsă de personal.

 

62413183
Două BMW-uri în care se aflau patru tineri s-au făcut praf în Iași. Incredibil cine era la volan

Patru tineri au scăpat ca prin minune cu viață după ce mașinile BMW în care se aflau s-au ciocnit violent în zona Copou, din Iași. Vinovată a fost o șoferiță de 19 ani.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.