Discuţii la Guvern. Turcan: „Nu se ia în discuție restricționarea circulației noaptea”

62119049
gov.ro

Premierul Ludovic Orban a avut o întrunire miercuri seara la Palatul Victoria cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, MAI şi Ministerul Apărării, a anunţat Raluca Turcan.

Aceasta a explicat că discuţiile de la Guvern vizează posibile măsuri în localităţile unde incidenţa de infectare este de peste 3 la mia de locuitori.

Chestionată dacă va fi pusă în discuţie şi restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte şi dacă este una dintre variante, vicepremierul a declarat că „nu vom ajunge la restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte în toată ţara şi în toate localităţile”. Ea a adăugat că doar unde există o creştere a numărului de infectări sunt luate în considerare astfel de acţiuni.

„Da, aşa este. Premierul s-a întors dintr-o vizită oficială în Israel şi acum este la Palatul Victoria, cel mai probabil cu colegii mei, astfel încât să discute măsurile care se prefigurează în special la nivelul localităţilor în care numărul de infectări la mia de locuitori este peste 3”, a afirmat Raluca Turcan despre întâlnirea de la Guvern.

Turcan: Nu vom ajunge la restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte în toată ţara

 

Ea a adăugat că nu poate fi vorba despre o restricţionare a circulaţiei pe timp de noapte la nivel naţional, ci doar în localităţile şi zonele unde este rata mare de infectări, scrie News.ro.

„Există tipul acesta de propuneri de la nivelul comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, dar iarăşi măsurile se judecă de la caz la caz. Nu vom ajunge la restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte în toată ţara şi în toate localităţile. Acolo unde avem o creştere a numărului de infectări sunt măsuri care sunt luate în considerare. Dar în general restricţionarea circulaţiei reprezintă deja o etapă de final în măsurile de restricţie şi de conformare pe care noi le urmărim. Aşa cum reprezintă o etapă finală şi afectarea activităţilor economice”, a completat Turcan.

Vicepremierul a adăugat că pentru Guvern şi PNL este important ca economia să funcţioneze.

„Pentru noi e important ca economia să funcţioneze. Atâta timp cât economia funcţionează, bugetul de stat poate să acopere o parte din cheltuielile marilor sisteme, să asigure partea de cofinanţare inclusiv pentru fondurile europene”, a conchis Turcan.

Guvernul se întruneşte în şedinţă joi de la ora 19.00.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri 8.651 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate 146 de decese şi 1.001 pacienţi internaţi la ATI. În Bucureşti sunt 1.514 cazuri noi, incidenţa cumulată a ajuns la 4,24.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62156802
Studenții la Medicină, chemați să ajute în spitale. ”Putem să facem și noi un efort”

În acest context, specialiștii vorbesc în România despre medicina de dezastru. Doar că, mulți sunt de părere că planul de acțiune într-o astfel de situație trebuia făcut cu ani în urmă și nu de pe o zi pe alta.

62156760
Ancheta în cazul crimei din Giurgiu, în impas. Ce ipoteză se ia în calcul după apariția portretului-robot

Cazul femeii găsite carbonizate la marginea unui drum din Ghimpați, Giurgiu, se dovedește extrem de complicat.

62156705
Șeful pompierilor din județul Constanța, infectat cu Sars-Cov-2, a murit în spital. Situația la zi în țară

Criza sanitară capătă accente sinistre. Miercuri au fost doborâte trei recorduri menite să dea fiori. Au fost raportate 8.651 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus - cele mai multe, în 24 de ore, de la începutul pandemiei.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.