Descoperire macabră în Cluj. O femeie și un bărbat au fost găsiţi morţi într-un apartament din Floreşti

62420441
Pro TV

O femeie de 62 de ani şi un tânăr de 28 de ani au fost găsiţi morţi, miercuri seară, într-un apartament din localitatea Floreşti, judeţul Cluj.

Procurorii şi poliţiştii fac verificări pentru a stabili împrejurările în care a survenit decesul celor două persoane.

”În data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 18:40, Secţia 6 Poliţie Rurală Floreşti a fost sesizată cu privire la descoperirea a două persoane decedate într-un imobil din localitatea Floreşti. La faţa locului s-a deplasat de urgenţă o echipă operativă din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale. În urma verificărilor preliminare, a fost confirmată prezenţa celor două persoane decedate, identificate ca fiind o femeie în vârstă de 62 de ani şi un tânăr de 28 de ani”, anunţă, miercuri seară, oficialii Poliţiei judeţene Cluj.

Surse judiciare au precizat pentru News.ro că un bărbat a fost cel care a descoperit trupurile neînsufleţite ale celor doi, acesta sunând la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62496542
Accident între o ambulanţă, un autobuz şi un autoturism în Cluj-Napoca. Două persoane au fost rănite | FOTO

O ambulanţă, un autobuz şi un autoturism au fost implicate, miercuri seară, într-un accident rutier produs la Cluj-Napoca, o pacientă fiind blocată în autospeciala SAJ şi fiind eliberată de pompieri.

62496491
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a deraiat trenul cu 27 de vagoane încărcate cu 1.323 tone de benzină. Ce spune mecanicul

Mobilizare de forțe fără precedent, în Mehedinți, după ce un tren de marfă, încărcat cu peste 1300 de tone cu benzină a deraiat aseară.

62477912
Scandal pe un loc de parcare în Hunedoara. Un şofer a fost ameninţat de un altul cu un pistol de tip airsoft

Un bărbat de 37 de ani, din municipiul Hunedoara, este cercetat penal de poliţişti după ce ar fi încercat să intimideze un şofer cu un pistol airsoft, într-o dispută pentru un loc de parcare din localitate.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.