Descoperire de 400.000 de euro în mașina unui bărbat beat și drogat, în Brăila. Surse: Ar fi fiul unui cunoscut om de afaceri

62154696

Poliţiştii din Brăila au oprit o maşină condusă de un bărbat care avea permisul suspendat şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi drogurilor, iar în autoturism au fost găsite patru kilograme de aur şi 400.000 de euro.

Surse apropiate anchetei afirmă că bărbatul este fiul unui cunoscut om de afaceri local, scrie News.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila au anunţat că poliţiştii au oprit în trafic miercuri seara, un bărbat care conducea o maşină pe strada Unirii din municipiu.

„În urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat că bărbatul are exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibaţie alcoolică de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, brăileanul a fost testat şi cu aparatul din dotare, rezultând indicii cu privire la o posibilă prezenţă a substanţelor psihoactive”, au precizat poliţiştii.

Ei au menţionat că bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

De asemenea, în maşina sa, poliţiştii au găsit obiecte tăietor-înţepătoare, peste 400.000 de euro, patru kilograme de aur şi 7.000 de lei.

Bărbatul, care conform unor surse apropiate anchetei este fiul unui om de afaceri local, este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi spălare de bani.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62427736
Zona din Timişoara unde a fost găsit material radioactiv a fost securizată şi urmează să fie decontaminată
Zona unde au fost descoperite scurgeri radioactive, la Timișoara, rămâne securizată și urmează să fie decontaminată de specialiști.
62427735
Opozant de la Tiraspol: Un congres extraordinar ar urma să ceară alipirea Transnistriei la Rusia. Putin o va anunța public
Puterea de la Tiraspol ar urma să ceară alipirea Transnistriei la Rusia într-un congres extraordinar care va avea loc pe 28 februarie, cu o zi înainte de discursul deja anunțat al lui Vladimir Putin din fața Adunării Federale.
62157964
Fostul fotbalist Dănuț Lupu face primul pas spre libertate. Soarta îi va fi decisă tot de judecători
Fostul fotbalist Dănuț Lupu face primul pas spre libertate. După patru luni petrecute în spatele gratiilor, a primit undă verde chiar în penitenciarul în care a fost încarcerat după condamnarea definitivă din octombrie.