De ce ar fi omorât-o Marcel Șerbuc pe fiica partenerei sale. Cadavrul fetiței de 12 ani a fost găsit în lada canapelei

×
Publicitate

Audiat pentru prima oară de procurorii români, principalul suspect în cazul fetiței de 12 ani, găsită moartă în lada unei canapele într-un apartament din cartierul Berceni, și-a recunoscut crima.  

Marcel Șerbuc susține că Ana Maria, fetița iubitei sale, l-ar fi lovit, iar el a ripostat.

Extrădat din Olanda, unde spera să își piardă urma după crimă, Marcel Șerbuc a fost audiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Bărbatul de 47 de ani a recunoscut în fața procuroarei de caz că a omorât-o pe fiica partenerei sale pe 11 aprilie, anul acesta.

Șerbuc susține că a lovit-o pe Ana Maria pentru că ea ar fi dat prima în el. Apoi, fata s-ar fi dezechilibrat, iar el pretinde că s-a speriat. După ce a omorât-o pe fetița de 12 ani, Șerbuc a curățat casa și i-a ascuns trupul în lada canapelei. A luat bijuteriile fetei și le-a amanetat.

Avocata lui Marcel Șerbuc: „Dorește să colaboreze cu autoritățile. Vrea să le spună tot ce știe”.

Nu e clar, deocamdată, ce a făcut cu telefonul ei, pentru că avocații susțin că au apărut neconcordanțe în declarații.

La audiere, Marcel Șerbuc a părut pentru un moment că regretă și chiar a plâns în fața procuroarei, dar și-a revenit repede. Acesta susține că mama fetei nu știa de crimă. Spune că s-ar fi certat cu fiica partenerei sale din cauza unui telefon mobil. Copila ar fi cerut să îi cumpere un celular pentru că cel pe care îl avea era spart.

După crimă, Marcel Șerbuc a fugit în Olanda, unde a fost prins. Procurorii îl acuză de omor, faptă pentru care ar putea sta după gratii între 10 și 20 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62217089
Bărbat la spital, după ce a fost atacat de o ursoaică în Sighetu Marmaţiei. Animalul nu a fost găsit

Un bărbat a fost atacat, joi, de o ursoaică cu pui, într-o zonă de la periferia oraşului Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş.  

62349149
Reacția femeii din Gorj care nu știa că este gravidă când a ieșit din operație și medicii au anunțat-o că are o fetiță

Femeia care a născut după ce a fost dusă în sala de operaţie pentru eventraţie abdominală le-a spus reprezentanților spitalului din Târgu Jiu că lua anticoncepţionale de când a născut gemene și că „avea o infiltrație” în buric și nu știa ce este.

62379735
Pompierii au venit fără scară la incendiul de pe acoperișul unui bloc din Vaslui. Explicația oficială, halucinantă

Pompierii care au intervenit la incendiul puternic la acoperișul unui bloc din Huși, județul Vaslui, au venit la intervenție fără scară, așa că flăcările au avansat în timp ce ei priveau neputincioși.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.