Surse: Marcel Șerbuc a recunoscut crima. Individul a spus că fata de 12 ani l-a atacat, iar el s-a apărat

×
Publicitate

Marcel Șerbuc, principalul suspect în cazul crimei din Berceni în care o fată de 12 a fost găsită moartă într-o canapea, și-a recunoscut crima, au spus surse pentru ȘtirileProTV.

UPDATE 

Șerbuc a recunoscut crima. 

Marcel Șerbuc a dat mai multe detalii despre momentul crimei. Acesta susține că fetița de 12 ani (Ana Maria) l-a lovit iar acesta a ripostat, lovind-o peste față, moment în care s-a dezechilibrat si s-a lovit de cadă.

Din lovitura suferita aceasta a decedat, iar ulterior a curățat casa apoi a pus cadavrul în saci și l-a pus sub pat.

Știrea inițială

Au loc audieri joi în cazul crimei din cartierul Berceni al Capitalei, după ce în luna iunie a fost găsit într-o canapea, dintr-un apartament de aici trupul unei fetiţe de 12 ani.

Principalul suspect a fost extrădat din Olanda şi va fi adus joi pentru prima dată în fața anchetatorilor din România.

Marcel Șerbuc, principalul suspect în acest caz oribil a fost adus în fața autorităților din România, iar procurorii de la parchetul de pe lângă Tribunalul București așteaptă astfel o declarație din partea sa.

Șerbuc a ajuns în fața instanței joi la prânz, dar nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor.

Apare o nouă problemă lansată de avocatul familiei fetiței ucise, se pare că pe sacul în care a fost găsit trupul acesteia au fost găsite șase urme de amprente, iar persoanele cărora le aparțin aceste urme ar fi fost indentificate în baza de date a autorităților, dar până acum nu au fost audiate de loc. Ceea ce reprezintă o eroare gravă, susține același avocat.

Marcel Șerbuc a fost extrădat în urmă cu două zile din Olanda și dus direct în arestul central al Capitalei. Crima ar fi fost săvârșită în luna aprilie, dar a fost descoperită la două luni distanță.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62340684
Pricopie, rectorul SNSPA: Adversarii României vor un „Caritas politic” - un partid extremist care să prăbușească țara
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, spune că Rusia are „reprezentanți de seamă și în România” și că ei se străduiesc să dărâme orice este important pentru români, de la instituții până la valori, religie și tradiții.  
62379596
RAR: Din 45.000 de mașini verificate, jumătate aveau deficienţe tehnice periculoase, iar 3.000 prezintă pericol iminent
Registrul Auto Român (RAR) anunţă că a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în primele şase luni din anul 2023, 44.472 de vehicule, la nivelul întregii ţări.
62379582
Situație fără precedent la Spitalul Județean Brașov. Medicii nu vor să mai facă gărzi suplimentare după tăierea sporurilor
Situație fără precedent la Spitalul Județean din Brașov unde 21 dintre cei 28 de medici ai unității medicale au anunțat că nu vor să mai facă gărzi suplimentare!