Dan Barna: Guvernul va avea "toleranţă zero" faţă de manifestările "huliganice, extremiste, fasciste"

62181992
Agerpres

Dan Barna afirmă că guvernul respectă dreptul românilor de a protesta, dar va avea "toleranţă zero" faţă de manifestările "huliganice, extremiste, fasciste" ale unora dintre protestatari.

 

„De aseară, avem în mod oficial un partid extremist în Parlamentul României, care şi-a asumat aceste proteste şi partea aceea dintre cei care au demonstrat, care consideră că este legitim să o ameninţi pe Maia Morgenstern, să mergi la primarul Timişoarei acasă şi să strigi repertoriu fascist, revoltător şi de neacceptat. Cei care s-au dus, în mod revoltător, aproape mi s-a făcut rău, în curtea Spitalului din Braşov, strigând la medici şi la ambulanţe: "asasinilor", acele persoane sunt huligani, acele persoane sunt din zona extremismului, din zona fascismului. Şi faptul că am putea să avem orice toleranţă faţă de ei este exclus. Deci, mesajul este unul foarte clar, dreptul la protest pentru nişte măsuri, cu care o parte dintre cetăţeni nu sunt de acord, este un drept firesc, repet, dar manifestările acestea huliganice, manifestările din registrul fascist sunt de neacceptat şi mă aştept, în continuare, şi aceasta va fi poziţia şi este poziţia Guvernului, toleranţă zero faţă de aceste manifestări care, pur şi simplu, ne aruncă ani mulţi înapoi în ceea ce înseamnă o democraţie, în care drepturile şi respectul celuilalt, foarte important, înseamnă foarte mult", a afirmat Barna, marți, la Digi24, citat de Agerpres.

Vicepremierul a ținut să precize că românii și-au câștigat dreptul de a protesta public, amintindu-și de momentele protestelor anti-Dragnea și anti-PSD.

„Pe de-o parte, dreptul cetăţenilor de a protesta şi este un drept pe care-l respectăm, este un drept firesc. Eu însumi şi mulţi din actuala guvernare au protestat în anii din urmă la ceea ce a însemnat guvernarea Liviu Dragnea şi toate acele abuzuri asupra democraţiei pe care le-am amendat la momentul acela. Deci, pe acest plan al dreptului la protest nu e nimic de spus", a declarat Dan Barna.

Vicepremierul a subliniat, însă, că există şi un al doilea plan al discuţiei privind protestele, cel al "manifestărilor huliganice, extremiste, fasciste", faţă de care Guvernul va manifesta "toleranţă zero".

„Este evocatoare şi cumva foarte explicită fotografia aceea de la Braşov în care un cetăţean cu mască de oxigen, bolnav, acasă, privea pe geam cum alţii strigau în faţa blocului că virusul nu există şi să nu poarte mască. Este o societate în care o mână de huligani şi de derbedei încearcă să confişte agenda publică. Şi mesajul pe care noi îl transmitem, şi eu şi premierul şi Guvernul României îl transmite cetăţenilor din această ţară, să nu ignorăm aceste manifestări, să arătăm, să ne facem fotografii purtând mască, să arătăm că aceste măsuri sunt necesare. România are, ca paranteză, printre cele mai relaxate măsuri faţă de ce se întâmplă în Europa. (...) Dacă nu înţelegem că trebuie să purtăm mască, trebuie să respectăm aceste restricţii în care, pur şi simplu, se limitează perioada de interacţiune şi în felul ăsta sperăm să scadă incidenţa răspândirii pandemiei, nu avem nicio şansă şi vom ajunge şi noi, din păcate, dacă nu respectăm acum aceste măsuri, să trebuiască să luăm măsuri mult mai dure, cum vedem că se întâmplă în Germania, Franţa", a mai spus Barna.

Viceprim-ministrul a afirmat că Guvernul va face efortul să comunice "şi mai clar" pe tema măsurilor adoptate în contextul pandemiei.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62181991
Poliţia Locală Bucureşti a evaluat pagubele în urma protestului. Costurile se ridică la 32.000 de euro. FOTO

Poliţia Locală Bucureşti a făcut o evaluare în urma protestelor desfăşurate luni seara în Capitală, fiind înregistrate pagube materiale la patru staţii STB, astfel costurile ridicându-se la aproximativ 32.000 euro.

62172590
Coronavirus România, bilanț 30 martie. 6.204 cazuri noi și 175 de decese. Record de pacienți internați la ATI

Coronavirus România, bilanț 30 martie. Pe teritoriul României au fost confirmate 946.647 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 845.357 de pacienți au fost declarați vindecați.

62181979
Bărbat care livra mâncare, amenințat cu un cuțit în Râmnicu Vâlcea. Tâlharii i-au furat alimente de 200 de lei

Un bărbat care livra mâncare a fost tâlhărit pe stradă, în Râmnicu Vâlcea. Trei tineri l-au amenințat cu un cuțit și l-au deposedat de toate preparatele pe care trebuia să le livreze.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.