Cum a fost adus acasă băieţelul din Gorj care a fost vândut în Germania. De ce a intervenit președintele ANPDCA

×
Publicitate

Băieţelul de șase ani care ar fi fost vândut unui cetăţean german a ajuns marți dimineață acasă, în judeţul Gorj.  

El va sta la asistentul maternal care a preluat-o deja pe sora lui mai mare. Cel mic a fost însoţit de un psiholog de la Protecţia Copilului, care spune că starea lui emoţională este fragilă şi că băiețelul are nevoie de consiliere psihologică, pentru a depăşi această traumă.

Potrivit anchetatorilor, copilul a ieşit din ţară în luna ianuarie, cu maşina, însoţit de cetăţeanul străin. Rudele îi acuză pe părinţi că ar fi primit 4.000 de lei pentru copil. DIICOT face cercetări in rem, pentru trafic de minori.

Cum a fost adus acasă băieţelul din Gorj care a fost vândut în Germania

Echipa DGASPC Gorj s-a deplasat la Munchen pentru a prelua minorul şi a-l însoţi înapoi în ţară.

Reprezentanții de la Protecția Copilului au precizat că pentru repatrierea copilului inclusiv preşedintele ANPDCA s-a deplasat de urgenţă la Munchen

„Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, secretarul de stat Rareş-Petru Achiriloaie, s-a deplasat de urgenţă la Munchen pentru a discuta soluţionarea cazului cu reprezentanţii misiunii diplomatice şi ai autorităţilor germane competente”, arată comunicatul de presă al Ministerului Familiei.

„Prioritatea absolută în acest moment este să ne asigurăm că acest copil este bine, că va primi întreg sprijinul şi ajutorul din partea specialiştilor noştri pentru a depăşi această traumă evidentă prin care a trecut. Avem încrederea că organele de anchetă vor soluţiona cât mai curând acest caz, în care faptele par a fi de-a dreptul înfiorătoare şi avem încredere că cei care se fac vinovaţi vor răspunde în justiţíe. Le mulţumesc colegilor de la DGAPSC Gorj, Ministerul Afacerilor Externe, respectiv Consulatul General al României la Munchen, pentru eficienţa cu care am colaborat în acest caz, reuşind împreună să ne asigurăm că acest copilaş este în siguranţă, cu cooperarea totală a autorităţilor germane”, a declarat preşedintele ANPDCA, Rareş-Petru Achiriloaie.

Un băiețel de șase ani din Gorj a fost vândut în Germania

Cazul copilului de şase ani a intrat în atenţia ANPDCA la sesizarea autorităţilor din Germania, care au solicitat Ministerușui Justiţiei clarificarea situaţiei unui minor român, după ce au constatat că acesta se afla în grija cetăţeanului străin.

În România, ancheta în acest caz, în care există suspiciuni de trafic de minori, a fost preluată de DIICOT, ca urmare a unei sesizări formulate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Gorj.

De asemenea, ceilalţi doi fraţi ai băiatului – o fetiţă de 8 ani şi un băieţel de 2 ani şi 8 luni - au fost preluaţi în regim de urgenţă de către DGASPC Gorj şi se află acum în îngrijirea unui asistent maternal, mai indică sursa citată.

Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi primit-o pentru copil este de câteva sute de lei. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj i-a preluat pe ceilalţi doi copii ai familiei, aceştia fiind acum în grija unor asistenţi maternali.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62445406
Incendiul din nordul Bucureștiului, lichidat. Ar fi luat foc fațada unui bloc în construcție. Nu s-au anunțat victime

Un incendiu a izbucnit, luni, în partea de nord a Capitalei, după ce ar fi luat foc fațada unui bloc în construcție. Fumul a putut fi observat de la câțiva kilometri distanță, în jurul prânzului.

62445398
De la bal la spital. O petrecere de Florii s-a sfârșit cu o bătaie cu săbii și macete. Un bărbat a ajuns la spital

Mai mulți bărbați s-au luat la bătaie cu săbii și macete, în plină stradă, duminică seară în Constanța. A fost nevoie de intervenția polițiștilor. Doi dintre agresori au fugit cu o mașină în momentul în care au văzut forțele de ordine.

62445176
Cosmin Mladin, suspectat că ar fi liderul unei grupări de contrabandă cu țigări, prins drogat la volan

Cosmin Mladin, suspectat că ar fi liderul unei grupări de contrabandă cu țigări din vestul țării, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins drogat la volan.  

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu PNL: „Nu mi s-a părut că primesc propunerea PSD cu cea mai mare deschidere”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, joi, după discuțiile cu delegația PNL, că aceștia au ascultat propunerea de la PSD referitoare la participarea la guvernare. „Nu mi s-a părut că o primesc cu cea mai mare deschidere”, a mai spus el.