Cum combinăm corect alimentele la masa de Paște. Medic: Românul e obișnuit ca de sărbători să fie la ultra all-inclusive

62535565
Shutterstock

Asist. univ. dr. Andra Balcangiu-Stroescu, medic specialist nefrologie, diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, a explicat, luni seară, că la masa de Paște trebuie să fim moderați și atenți la cum combinăm alimentele.

Medicul specialist a precizat că în ultima perioadă, în România, oamenii așteaptă să treacă săptămâna pentru a ajunge la weekend să mănânce.

Obiceiul nesănătos al meselor excesive în weekend și sărbători

„De cele mai multe ori, românul este obișnuit ca în perioada sărbătorilor și nu numai – în ultima perioadă am observat că același lucru se întâmplă și în perioada weekend-urilor – așteptăm să treacă toată săptămâna pentru a ajunge la weekend să mâncăm. Românul e obișnuit ca de sărbători să fie la ultra all inclusive, adică se așează dimineața la masă, se mai ridică seara, ceea ce nu este corect, nu este sănătos și stilul acesta de a mânca și a se bucura de sărbători este cel care ne duce de cele mai multe ori la camera de gardă. Pentru că organismul nostru, după ce a stat într-o perioadă de post, eu sper că cei mai mulți dintre telespectatorii dumneavoastră au ținut cont ca și pe perioada postului să includă proteine în alimentație, după o perioadă de post să se trezească așa cu un bust, și cu maioneză, și cu carne, și cu multe feluri de mâncare la masă și de ce nu? Și cu alcool la final sau pe perioada mesei”, a declarat Andra Balcangiu-Stroescu, la un post TV.

Nicio interdicție, dar cu atenție la combinații și porții

Medicul a explicat că la masa de Paște nu trebuie exclus niciun aliment tradițional, însă a recomandat moderație.

„În primul rând, trebuie să înțelegem că nu se exclude absolut niciun aliment dintre alimentele tradiționale. Dar e bine să ținem seama de faptul că trebuie moderație și trebuie să fim atenți la cum le combinăm. Putem începe dimineața cu drob și cu ou, ou fiert, ou fără maioneză și cu drob. Nu la aceeași masă trebuie să mâncăm și carne de miel, și sarmale, și maioneze, și salate. Putem să punem lângă acest ou și lângă drob, culoare. Culoare care să vină din legume crude. Legumele crude adaugă un plus de vitamine, de minerale și trebuie incluse, indiferent că vorbim de o masă principală sau, de ce nu, de gustare, când putem asocia 2-3 morcovi cu 1-2 biscuiți integrali”, a mai afirmat Andra Balcangiu-Stroescu.

Citește și
Ministerul Justiției reia interviurile pentru candidații cu aviz negativ de la CSM. Când vor fi luate deciziile
Ministerul Justiției reia interviurile pentru candidații cu aviz negativ de la CSM. Când vor fi luate deciziile

Trei mese principale și două gustări pe zi

Tot în perioada Paștelui, putem menține regula de trei mese principale și două gustări, recomandă specialistul.

„Putem merge către gustare, putem să ne gândim la gustare să mâncăm, să gustăm din cozonac. Putem să gustăm cozonacul ca o gustare și nu la aceeași masă, o masă care să fie bogată. Am avut la prima gustare o bucățică de cozonac, putem să lăsăm pasca la a doua gustare. Sau invers, să le schimbăm între ele. Deci nu împreună. Tot maratonul ăsta culinar, începând de sâmbătă până marți, este până la urmă un maraton culinar dacă nu punem în prim plan să ne bucurăm de familie, să ne bucurăm de clipele petrecute cu cei dragi și mai puțin să fie un motiv de bucurie ce mâncăm”, a adăugat Andra Balcangiu-Stroescu.

Prânzul de Paște: sarmale, carne de miel și legume

Medicul Andra Balcangiu-Stroescu a făcut recomandări și pentru masa de prânz de Paște.

„Mergem la masa de sărbătoare, că deja am ajuns la prânz. Masa de prânz ar trebui să fie cea care este cu sarmale sau cu friptură de miel. Sarmalele pot să fie pregătite cu o carne mai puțin grasă, carne de pui, carne de curcan. Ar trebui să fie adaptate porțiile, fie că vorbim de adulți sau de copii, pentru că avem și copiii lângă noi. Și venim la vedeta acestei perioade, la carnea de miel. Carnea de miel este o carne grea, este o carne care o consumăm ocazional și ar fi indicat să nu o consumăm sub formă prăjită. O carne de miel la cuptor, o carne mai slabă de miel la cuptor, lângă ea să aducem un aport de legume, putem să o servim cu o salată verde și cu o felie de pâine integrală, pentru că nu trebuie să uităm și de carbohidrați. Și iată că din nou facem farfuria perfectă. Un sfert proteină, un sfert carbohidrat complex și pe jumătate de farfurie, aducem legumele. Farfuria perfectă, cum am spus mai devreme, trebuie să includă pe jumătate din ea legume. Puteți să includeți legume la abur, puteți brocoli să includeți. Salata a fost doar un exemplu”, a mai precizat Andra Balcangiu-Stroescu.

Articol recomandat de sport.ro
A venit anunțul mult așteptat în cazul Iranului: "Mă voi ocupa personal!"
A venit anunțul mult așteptat în cazul Iranului: "Mă voi ocupa personal!"
Citește și...
Ministerul Justiției reia interviurile pentru candidații cu aviz negativ de la CSM. Când vor fi luate deciziile
Ministerul Justiției reia interviurile pentru candidații cu aviz negativ de la CSM. Când vor fi luate deciziile

Ministerul Justiţiei a anunţat, marţi seara, că va organiza noi interviuri cu candidaţii care au primit aviz negativ din partea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Guvernul anunță plata salariilor până de Paște pentru unele companii strategice. Măsura vizează mii de salariați
Guvernul anunță plata salariilor până de Paște pentru unele companii strategice. Măsura vizează mii de salariați

Guvernul a adoptat, marţi, o hotărâre în baza căreia salariile angajaţilor de la Liberty Galaţi, Liberty Tubular Products Galaţi, Romaero SA şi Damen Shipyards Mangalia vor putea fi plătite până de Paşte.

Câte adăposturi civile din România sunt pregătite pentru situațiile de urgență: „Sunt paturi care pot fi folosite”
Câte adăposturi civile din România sunt pregătite pentru situațiile de urgență: „Sunt paturi care pot fi folosite”

În România, cele mai multe dintre adăposturile civile au rămas la nivelul anilor '70, iar în caz de pericol ar funcționa doar parțial.

Recomandări
Premierul Bolojan, noi detalii despre „mecanismul” privind prețurile la combustibili: „La final contează ceea ce plătești”
Premierul Bolojan, noi detalii despre „mecanismul” privind prețurile la combustibili: „La final contează ceea ce plătești”

Premierul Ilie Bolojan a oferit noi detalii despre măsurile pentru limitarea impactului crizei prețurilor la combustibili, declanșată de războiul din Iran, cu accent pe reducerea accizei la motorină și sprijin direct pentru transportatori și agricultori.

Omenirea pleacă din nou spre Lună, după o jumătate de secol. Radiografia misiunii Artemis 2, care va fi lansată miercuri
Omenirea pleacă din nou spre Lună, după o jumătate de secol. Radiografia misiunii Artemis 2, care va fi lansată miercuri

„Numărătoarea inversă tocmai a fost inițiată”. Anunțul a fost făcut de directoarea programului de lansări spațiale din cadrul NASA, înaintea lansării prevăzute pentru miercuri a misiunii Artemis 2.