Cum a reușit o vrăjitoare să păcălească cu 20.000 de euro și bijuterii de aur o ucraineancă cu origini românești

×
Publicitate

Mult prea credulă, o ucraineancă cu origini românești stabilită în Italia, a fost păcălită de o așa-zisă vrăjitoare din Capitală cu cel puțin 20.000 de euro.

Sub pretextul că îi va rezolva problemele în dragoste și în familie, escroaca a obținut de la victimă bani și bijuterii de aur, pe care i-a promis că i le va înapoia, după ce le descântă. Tânăra, în vârstă de 26 de ani, care susținea că face vrăji, dar și soțul și socrii ei, considerați complici, au fost audiați la poliție.

Vrăjitoare făcând incantație în jurul focului: Cum arde focul, așa să îi ardă sufletul de dragoste, de bucurie și de mulțumiri. De descântat, am descântat toate spiritelele rele, am îndepărtat. Ptiu. Stinge focul, stinge răul, stinge focul, stinge răul!”.

Așa încerca să-i demonstreze tânăra din București ucrainencei de 48 de ani, cu origini românești, că îi va rezolva problemele în dragoste și în familie. Cele două s-au cunoscut acum doi ani pe o rețea de socializare. Victima i-a dat autointitulatei vrăjitoare Aranka Maria data de naștere, apoi au început să converseze pe Internet, convinsă că ea și copiii săi vor avea o viață mai bună. Credulă, femeia spune că i-a virat de cel puțin șapte ori bani, în schimbul unor așa zise incantații.

Femeia păcălită:A spus să o contactez pe WhatsApp ca să stăm de vorbă, că trebuie imediat să facem un ritual puternic pentru că am stat și așa prea mult și ea vede o umbră, iar umbra asta doarme cu mine, bea și mănâncă, și trebuie alungată”.

Așa zisa vrăjitoare a întrebat-o dacă are și alți bani sau bijuterii din aur, și i-a propus să vină în Italia, unde femeia lucra ca îngrijitoare, să le descânte. Escroaca a ajuns în orașul Piacenza cu soțul și socrii ei. Ar fi obținut de la femeia păcălită încă 16.000 de euro și mai multe bijuterii de aur, pe care au convins-o că ar fi posedate și că trebuie să le ia cu ei în România și să le supună unei incantații mai puternice la care să participe și alte vrăjitoare.

Femeia păcălită:Tot mă contacta și îmi spunea că dacă am aur să îl pun pe sub pernă și să nu îl mișc de acolo, până nu îl descântă și nu pune ea mâna pe dânșii, că umbra aceea face rău la familia mea, moarte în familie și așa mai departe”.

De atunci, femeia a auzit numai scuze din partea româncei, care refuza să îi înapoieze banii.

Conversație între pretinsa vrăjitoare Aranka Maria și victimă:Te rog frumos să te liniștești și să nu mai plângi, că mi se rupe sufletul când aud că plângi. Ai încredere în mine că o să fie totul bine. Mai am puțin până nasc și după ce nasc, o să vin la tine cu copilașul meu”.

Sătulă să aștepte banii înapoi, victima a dat un mail Poliției Române și, de acolo, a început o anchetă pentru înșelăciune. Polițiștii secției cinci au făcut o percheziție acasă la vrăjitoare, dar nu au găsit bijuteriile victimei. Femeia a fost adusă la audieri, împreună cu soțul și socrii ei. Cei patru ar fi reușit să obțină de la femeia credulă bani și bunuri în valoare de până la 20.000 de euro.

Pretinsa vrăjitoare nu a fost reținută pentru că are copil foarte mic în grijă. Ceilalți trei - soțul femeii și socrii acesteia - au fost reținuți pentru 24 de ore.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV: Capacitatea noastră de a ne adapta și de a fi inovatori ne asigură poziția de lider

CEO-ul PRO TV, Aleksandras Cesnavicius, a oferit un interviu exclusiv CEETV, care se concentrează pe noile recorduri stabilite de PROTV în această primăvară, pe cele mai recente tendințe pe piața românească și pe strategia de conținut și digitală a PRO.

Vlad Obu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Interopul Vlad Obu, un apropiat al fraților Tate și proprietar de videochat, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile

De ziua donatorului de sânge, medicii atrag atenția asupra carenței de sânge în spitale. Care sunt riscurile

Miercuri este ziua donatorului de sânge, și în toate centrele de transfuzii din țară medicii au tras un semnal de alarmă: numărul celor care vin să doneze este tot mai mic, iar asta poate reduce șansele la viață ale celor aflați în suferință.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.