Cum a încercat o bunică să intre ilegal în țară cu cei trei nepoți ai săi. De ce a recurs la o astfel de metodă

62263013
Getty

O femeie de 50 de ani a fost prinsă pe Aeroportul Otopeni când a vrut să intre în ţară cu cei trei nepoţi ai săi, deşi doi dintre ei nu aveau documente legale care să le aparţină.

Femeia le-a spus poliţiştilor de frontieră că acei copii nu aveau documente valabile, iar cele prezentate la control sunt ale unor rude apropiate.

„În data de 7 octombrie a.c., la ora 02.55, s-a prezentat la controlul documentelor, pe sensul de intrare în ţară, venind din direcţia Los Angeles, via Varşovia, o persoană de sex feminin, în vârstă de 50 de ani, cetăţean român, din judeţul Vâlcea, împreună cu 3 minori (două fete şi un băiat), despre care a declarat că sunt nepoţii ei. Poliţiştii de frontieră au efectuat controlul documentelor şi au constatat că unul dintre minori (în vârstă de 1 an) deţine document autentic şi valabil de călătorie, în timp ce cele două minore nu sunt unele şi aceleaşi persoane din documentele prezentate”, se arată într-un comunicat de presă transmis, duminică, de Poliţia de Frontieră.

Cele două fete au 8 şi 2 ani şi s-a stabilit că femeia care le însoţea era într-adevăr bunica lor.

„Imediat a fost luată legătura cu DGASPC Ilfov care a trimis un reprezentant la faţa locului, iar cercetările au fost continuate pentru stabilirea identităţii reale a minorelor. Astfel, s-a stabilit că acestea sunt cetăţene românce, în vârstă de 8, respectiv 2 ani. Totodată, s-a stabilit că femeia este, într-adevăr, bunica paternă a celor trei copii. Aceasta a declarat că s-a recurs la această metodă întrucât copiii nu aveau documente valabile, iar cele autentice prezentate aparţineau unor rude apropiate”, se precizează în comunicat.

Bunica celor trei copii este cercetată acum, în stare de libertate, pe numele ei fiind întocmit dosar penal.

„În consecinţă, faţă de bunica celor trei minori s-a dispus măsura cercetării penale în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals privind identitatea, instigare la trecere frauduloasă a frontierei de stat, fals privind identitatea şi tentativă la trecere frauduloasă a frontierei de stat. Întreaga activitate s-a desfăşurat în prezenţa reprezentantului D.G.A.S.P.C. Ilfov, minorilor fiindu-le permisă intrarea în ţară împreună cu bunica, urmând ca, ulterior, asistenţii sociali să efectueze o anchetă la domiciliul din Vâlcea al persoanelor”, arată Poliţia de Frontieră.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62271878
Percheziții de amploare în Bucureşti şi Constanţa, la cluburi de noapte. Dansatoarele ar fi practicat prostituţia

Procurorii DIICOT şi poliţiştii fac, duminică, 17 percheziţii în Bucureşti şi Constanţa, la mai multe cluburi de noapte, unde sunt vizate persoane suspectate de proxenetism şi constituirea unui grup infracţional organizat.

62386155
O tânără de 19 de ani a murit într-un accident rutier în Satu Mare. Alte trei persoane, rănite

O tânără de 19 ani a decedat şi trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs sâmbătă seară la intrarea în localitatea sătmăreană Dorolţ, fiind implicate trei autoturisme, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Someş.

62392633
Accident grav pe DN 1, la Urişor. Echipajele au găsit o maşină grav avariată şi un bărbat inconştient

Un accident rutier grav a avut loc pe DN 1, în zona localităţii Urişor din judeţul Cluj, unde echipajele de intervenţie au găsit o maşină grav avariată, fără persoane în ea, însă un bărbat inconştient era întins în afara autoturismului.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.