El le-a mai spus polițiștilor că, în urmă cu câteva zile, ar fi observat în apropierea casei un afiș pe care era reprezentată o figură cu aspect amenințător. Surse au precizat pentru Știrile ProTV că bărbatul care a făcut reclamația este Marius Lulea, unul dintre fondatorii AUR.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Otopeni au fost sesizați de un bărbat în vârstă de 46 de ani, care a reclamat faptul că, în cursul dimineții, ar fi găsit un cap de porc în dreptul porții de acces în curtea locuinței sale.
Totodată, bărbatul le-a relatat polițiștilor că, în urmă cu câteva zile, ar fi observat în apropierea locuinței un afiș pe care era reprezentată o figură cu aspect amenințător.
În urma sesizării, polițiștii au demarat verificări pentru stabilirea situației de fapt și identificarea persoanelor implicate.
De asemenea, sunt verificate împrejurările în care au avut loc cele două incidente, inclusiv posibilitatea existenței unei legături între acestea.
Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea tuturor aspectelor sesizate, urmând ca, în funcție de rezultatul verificărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun, se mai arată în comunicatul emis de Poliția Otopeni.