Cu femeile nu te pui. Cum au reușit două polițiste să pună la pământ un bărbat înarmat cu o sabie și un cuțit

62131627

Două tinere polițiste din Fălticeni au reușit să imobilizeze un bărbat extrem de agresiv, înarmat cu o sabie și un cuțit, care le-a amenințat și a lovit și mașina de poliție.

 

Un bărbat beat, care avea în mâini o sabie și un cuțit cu lama lungă de 35 de centimetri, a fost imobilizat luni de două tinere polițiste din Fălticeni, scrie Monitorul de Suceava.

Individul în vârstă de 50 de ani s-a îndreptat amenințător spre mașina de poliție, pe care a și lovit-o cu ”arsenalul” din dotare, dar cele două polițiste au reușit să-l pună la pământ, după ce l-au pulverizat cu spray lacrimogen.

Ulterior, la operațiunea de încătușare au participat și doi polițiști locali.

Totul a pornit de la un bărbat de 40 de ani, care s-a luat la ceartă cu un tânăr de 25 de ani, pe fondul consumului de alcool.

În scurt timp, în ajutorul tânărului a sărit tatăl acestuia, care s-a repezit la locul agresiunii înarmat cu o sabie și un cuțit, după ce fiul său încasase deja câțiva pumni.

Agresorul a făcut initial scandal în stradă, apoi a intrat înarmat într-un magazin, creând panică între clienți.

 

A lovit și ambulanța care venise să-i îngrijească fiul rănit

 

O mașină de poliție în care se aflau două polițiste a sosit imediat la fața locului, dar bărbatul înarmat s-a îndreptat direct spre oamenii legii, lovind mașina și amenințându-le pe cele două femei.

Ulterior, a lovit cu sabia și ambulanța venită să-i acorde ajutor medical fiului său. A fost momentul în care cele două polițiste au intervenit, i-au pulverizat agresorului spray iritant și l-au imobilizat.

Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind continuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Fălticeni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62130779
Lista noilor reguli care trebuie respectate la păcănele şi casele de pariuri. Cine nu va fi primit

Clienții caselor de pariuri sportive sunt îndemnați să își aducă pix de acasă, iar în sălile unde se practică jocuri de noroc vor fi primiți doar cei care joacă, se arată într-un ordin emis marți de Nelu Tătaru.

62131623
Stol de flamingo în Delta Dunării. Una din cele mai frumoase păsări din lume s-ar putea stabili și în România

Un angajat al Rezervației Biosferei Dunării a surprins stolul de flamingo în apropierea insulelor Sacalin din Delta Dunării. Pasările se afla într-o zonă strict protejată, unde bărcile au acces numai cu aviz special.

62131622
Hartă interactivă unde cei care vor să călătorească în UE găsesc toate regulile

Majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană şi-au deschis graniţele pentru turişti sau vor face asta până la finalul lunii. Doar că fiecare vine cu anumite restricţii.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.